Data actualizării:
Data publicării:

Ciucă, despre arestarea fostului adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, Iulian Cristian Gherghe: Toleranţă zero

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Ciucă, despre arestarea fostului adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării: Toleranţă zero
Ciucă, despre arestarea fostului adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării: Toleranţă zero

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că are 'toleranţă zero' faţă de persoanele din MApN care nu respectă legea, referindu-se la recentul caz al fostului director adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, Iulian Cristian Gherghe. 

'Din momentul în care directorul Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei a identificat această posibilă infracţiune, nu am tolerat absolut nimic, a fost o singură decizie - luaţi măsurile necesare, astfel încât să procedăm în conformitate', a spus Ciucă, la TVR 1.

Ministrul a adăugat că, în momentul în care acest lucru i s-a raportat, 'decizia a fost direct la Parchet, motiv pentru care s-a făcut sesizarea la Parchetul Militar şi sunt în derulare procedurile în conformitate cu legea'.

'Toleranţă absolut zero, cum toleranţă zero a fost şi faţă de ceea ce s-a întâmplat la Focşani', a adăugat ministrul, referindu-se la situaţia de la Spitalul Militar din Focşani, unde au fost vaccinate, potrivit lui, 153 de persoane care nu erau incluse în etapa a doua de vaccinare, care era în vigoare la acel moment.

Fostul director adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, Iulian Cristian Gherghe, a fost arestat, sâmbătă, pentru 30 de zile, fiind acuzat de delapidare, fals material, fals intelectual şi uz de fals.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel