Data publicării:

Ciucă: Așa e cea mai simplă modalitate să se facă rocada, dar nu trebuie să excludem și următorul scenariu

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Guvernul României
Foto: Guvernul României
Nicolae Ciucă a fost în Iași unde a participat la Forumul Administraţiei 2023, un eveniment organizat de PNL Iaşi, în parteneriat cu Liga Aleşilor Locali. 

Premierul a vorbit, printre altele, și despre rocada la Guvern.

„În perioada următoare, urmează rocada la Guvern, nu există niciun fel de discuție, în momentul de față, despre amânarea, cu atât mai puțin despre nerealizarea ei. Ca atare, la finele lunii mai, nici pe 24 că este ziua partidului, nici pe 25 de Înălțare, puțin mai încolo, dar se va realiza. 

În momentul de față, sigur, cea mai simplă modalitate este să se facă rocadă conform înțelegerii din protocol. Având totuși în vedere dinamica și evoluția întregii situații, nu trebuie să excludem și varianta negocierii la 1-2 Ministere, dar dacă se depășește această măsură și dacă se întâmplă ca această rocadă să se facă altfel decât în liniște de fiecare parte, atunci nu o să avem de câștigat, ci doar de pierdut.

Ca atare, rolul nostru, a conducerii partidului în fața dumneavoastră este să facem în așa fel încât această rocadă să se realizeze în liniște cu preluarea și continuarea obiectivelor guvernamentale, pentru că acesta ne este obiectul pe anul 2023 și să pregătim anul 2024”, a zis Nicolae Ciucă.

„Câteva cuvinte despre ceea ce avem de făcut. V-aș ruga foarte mult, am transmis după BPN-ul trecut câteva formule de organizare la nivel central și la nivel local. Nu avem timp să așteptăm să treacă Paștele viitor ca să ne putem organiza și să încep să ne desfășurăm activitatea politică la nivelul fiecărei organizații, fiecărei filială. 

Din momentul în care am luat respectiva decizie, aprobată în BPN, am stabilit cu domnul Secretar General să lăsăm o perioadă, nu este mare lucru și nici nu este cine știe ce sofisticațiune, este o chestiune care este prevăzută în statut, doar că este sistematizată într-un anume fel. După care, o să facem în așa fel încât să discutăm modul în care ea se transpune în practică. 

Avem nevoie de organizare și de activitate politică de la nivelul (...) până la nivelul conducerii centrale a partidului. 

Ca atare, doamnelor și domnilor, mulțumindu-vă pentru răbdarea de a mă asculta, vă doresc să aveți un an la fel de bun și evenimente precum cel de azi, cât mai multe. Să ne vedem cu bine, iar filiala, așa cum este ea și funcționează în momentul de față, să-și propună să crească cel puțin cu 5%”, a mai zis premierul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel