Cîţu: Un Bucureşti fără buget înseamnă probleme mari pentru toată lumea
Premierul Florin Cîţu a declarat că se va implica în rezolvarea problemei adoptării bugetului Capitalei, subliniind că un Bucureşti fără buget înseamnă 'probleme mari' pentru toată lumea.
'Nu am discutat în coaliţie despre bugetul Capitalei. Am discutat cu domnul preşedinte Barna şi vom media, dacă este nevoie, divergenţele de la Bucureşti. Din punctul meu de vedere, e important să luăm bugetul de la Bucureşti, pentru că orice întârziere a bugetului pentru municipiul Bucureşti înseamnă întârzieri de investiţii, înseamnă întârzieri de active, de facturi, care se vor întoarce după aceea şi nu vreau să ajungem să cerem, după aceea, bani de la buget. Soluţia de compromis este să avem un buget cât mai repede', a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare de miercuri seară.
'Nu am detalii. Vom discuta când vor fi de faţă şi cei de la Bucureşti, cei de la USR şi cei de la PNL. În acest moment este nevoie să deblocăm această situaţie cât mai curând, pentru că, repet, un Bucureşti fără buget înseamnă probleme mari pentru toată lumea. (...) Tocmai de aceea spun că este nevoie să aibă un buget cât mai repede, pentru că nu vreau să vină aceste probleme pe bugetul de stat. E nevoie să aibă un buget acum', a declarat Florin Cîţu.
'Nu am detalii despre ce se întâmplă la Iaşi, despre Bucureşti am detalii. Nu am cerinţe de la nimeni deocamdată. Doar eu spun că trebuie să rezolvăm problema la Bucureşti şi mă voi implica să o rezolv', a subliniat premierul Florin Cîţu.
Proiectul de buget al Capitalei pentru anul 2021 nu a fost adoptat miercuri în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti. În urma unei şedinţe care a durat mai mult de trei ore, proiectul de buget al Capitalei a înregistrat 17 voturi 'pentru', 22 'împotrivă' şi 14 abţineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News