Data publicării:

Cîţu spune că România are cea mai rapidă revenire economică din istorie

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Gov.ro
Foto: Gov.ro

Premierul Florin Cîţu a transmis un mesaj despre ultimele cifre privind economia. 

"Am promis, am făcut. Economia României a crescut cu 2.8% în primul trimestru din 2021. Felicitări, români! România are cea mai rapidă revenire economică din istorie, ca răspuns la cea mai mare criză economică din ultima sută de ani. Am luat cele mai bune măsuri și economia a răspuns pozitiv. Acum pregătim toate măsurile ca economia României post-pandemie să fie mai puternică, mai competitivă, mai rezilientă.

În următorii ani, eu mă aștept la o creștere economică care să spulbere toate estimările făcute până acum și de care să beneficieze TOȚI romanii", transmite premierul Florin Cîţu printr-un mesaj publicat pe Facebook.

INS: Produsul intern brut a crescut cu 2,8% în primul trimestru

Produsul intern brut a crescut cu 2,8%, pe serie ajustată sezonier, în trimestrul I din 2021, comparativ cu trimestrul anterior, în timp ce, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, PIB nu a consemnat nicio modificare, conform datelor semnal publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pe serie brută, Produsul intern brut a înregistrat o scădere cu 0,2% în primul trimestru faţă de acelaşi trimestru din anul 2020.

"Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2021 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2020, publicată în comunicatul de presă nr. 86 din 8 aprilie 2021. Astfel: rezultatele trimestrului I 2020, comparativ cu trimestrul IV 2019, au fost revizuite de la 100,6% la 100,7% ; rezultatele trimestrului III 2020, comparativ cu trimestrul II 2020, au fost revizuite de la 105,6% la 105,5%; rezultatele trimestrului IV 2020, comparativ cu trimestrul III 2020, au fost revizuite de la 104,8% la 104,6%", se spune în comunicatul INS.

În previziunile economice de primăvară, publicate recent, Comisia Europeană a îmbunătăţit la 5,1% estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8% anterior, PIB-ul urmând să consemneze un avans de 4,9% anul viitor, de asemenea în creştere faţă de prognoza de 4% avansată în luna februarie a acestui an.

În raportul "World Economic Outlook", publicat în aprilie, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a îmbunătăţit, de asemenea, estimările privind evoluţia economiei româneşti, care ar urma să înregistreze în acest an un avans de 6%, iar în Europa va fi devansată doar de Spania, care va înregistra o creştere economică de 6,4%.

La sfârşitul lunii aprilie, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a revizuit în creştere la 5% estimarea privind avansul Produsului Intern Brut în 2021, la 1.142,9 miliarde de lei, potrivit prognozei de primăvară a instituţiei, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel