Data publicării:
Cîțu, precizări despre noul ministru al Sănătății
Premierul Florin Cîțu, care a preluat și interimatul de la Ministerul Sănătății, a făcut câteva precizări despre „noul ministru”.
Premierul Florin Cîțu a declarat, duminică, că „aștept desemnarea ministrului Sănătății de la USR-PLUS. Este un portofoliu care revine USR-PLUS.”
Până la desemnarea din partea USR-PLUS a ministrului Sănătății, Florin Cîțu a precizat că „voi asigura interimatul și mă voi asigura că lucrurile vor funcționa în continuare foarte bine.”
„Tot ce înseamnă discuții politice vor avea loc la discuția din coaliție, cu cele trei formațiuni politice.”, a afirmat apoi premierul.
Amintim că premierul Florin Cîțu a preluat interimatul de la Ministerul Sănătății, după ce l-a demis pe Vlad Voiculescu. De asemenea, Cîțu a demis-o și pe Andreea Moldovan, secretar de stat în MS, săptămâna trecută.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News