Cîţu îi predă, joi, lui Vîlceanu, mandatul de ministru al Finanţelor. Prima şedinţă de Guvern în noua formulă
Dan Vîlceanu îşi va prelua, joi, efectiv, mandatul de ministru de Finanţe.
Programul premierului Florin Cîţu de joi, 19 august 2021:
Ora 10.00 Participare la ceremonia de predare-primire a funcției de ministru al Finanțelor și preluarea mandatului de către Dan Vîlceanu
- Sediul Ministerului Finanțelor
Ora 11.00 Întâlnire cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, și cu reprezentanți ai ANRE, Transelectrica, OPCOM și ai Consiliului Concurenței
- Palatul Victoria
- Oportunități fotograf oficial
Ora 13.00 Ședință de Guvern
- Palatul Victoria.
Dan Vîlceanu a depus jurământul ca ministru de Finanțe în cadrul unei ceremonii atipice
Dan Vîlceanu a depus, miercuri, jurământul de învestitură în funcția de ministru de Finanțe. Ceremonia a fost una extrem de scurtă, în timpul căreia președintele Klaus Iohannis nu a dat mâna cu Vîlceanu în momentul în care a preluat documentul semnat.
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, a spus Dan Vîlceanu.
El a semnat documentul și a mers la șeful statului pentru a i-l înmâna. Klaus Iohannis, contrar obișnuinței, nu a dat mâna cu Dan Vîlceanu pentru a-l felicita. De asemenea, șeful statului nu a ținut niciun discurs.
La ceremonie au fost prezenți și premierul Florin Cîțu, și liderul PNL, Ludovic Orban, precum și președinteleSenatului, Anca Dragu.
Dan Vîlceanu este propunerea votată în ședința conducerii PNL pentru funcția de ministru al Finanțelor. Pentru au votat 47 de liberali, iar împotrivă a fost înregistrat un vot. „E o încredere pentru care mă simt obligat”, a spus Vîlceanu, citat de Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News