Data publicării:
Cîțu, după ce și-a studiat dosarul: Nu am de ce să-mi dau demisia din PNL
Fostul premier Florin Cîțu a declarat că nu-și va da demisia din grupul parlamentar PNL.
„Am avut o discuție, nu a fost vorba despre așa ceva (demisia din grupul parlamentar PNL). Am spus că dacă aș fi avut funcții în Partidul Național Liberal, bineînțeles că aș fi renunțat, dar nu am nicio funcție. Sunt doar senator PNL”, a declarat Florin Cîțu.
Întrebat dacă va rămâne în partid și de miercuri încolo, fostul premier a răspuns:
„Bineînțeles, nu am de ce să îmi dau demisia”.
Biroul permanent al Senatului a decis, luni, ca plenul să discute miercuri solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu, în prezent senator, acuzat de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joi, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu achiziţia de vaccinuri anti-COVID.
Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a afirmat, joi, că vaccinarea anti-COVID s-a aflat în subordinea premierului în perioada pandemiei şi acesta a luat şi deciziile privind achiziţia de vaccinuri.
Comisia juridică are termen tot până miercuri, 29 noiembrie, la ora 10,00, în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea. Senatorul PNL Florin Cîţu se află, luni, împreună cu doi avocaţi, la Comisia juridică, pentru a-şi studia dosarul.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joia trecută, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu achiziţia de vaccin anti-COVID.
PNL va vota pentru ridicarea imunității lui Florin Cîțu, conform unor surse. Imediat după acest moment, PNL va aplica prevederile statutare, în funcție de evoluția și starea procesuală.
Și PSD a dat de înțeles că va vota în favoarea ridicării imunității.
”În timp ce românii mureau, Voiculescu, Cîțu și Mihăilă FURAU! 1 miliard de euro a fost costul plătit de români în plină pandemie pentru milioanele de doze de vaccinuri inutile cumpărate de acești infractori. Astăzi, DNA a început urmărirea penală împotriva acestui GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT! Recidivistul Cîțu și „Magicianul” Voiculescu i-au închis pe români în case ca să poată FURA! A venit timpul să plătească pentru faptele lor!”, a transmis PSD pe Facebook, în urma anunțului DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News