Cîțu vorbește despre ”creșterea salariului minim”
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Cîțu, despre o eventuală creștere a salariului minim: Decizia se va lua după o discuţie tripartită
Cîțu, despre o eventuală creștere a salariului minim: Decizia se va lua după o discuţie tripartită
Premierul Florin Cîțu a făcut declarații despre salariul minim pe economie.

'În ceea ce priveşte salariul minim, aici trebuie să avem discuţii, atât cu cei care plătesc salariul minim, cu antreprenorii, deci, cu patronatele, dar şi, bineînţeles, cu sindicatele. Este o discuţie tripartită şi vom vedea care este evoluţia salariului minim. În ceea ce priveşte evoluţia în ultimii ani, România a avut o dinamică mai mare a salariului minim, a creşterii salariului minim în ultimii ani, vom vedea ce se va întâmpla. Ştiţi foarte bine că această decizie se va lua după o discuţie tripartită, nu putem să o luăm după ce spune o persoană sau alta', a precizat Florin Cîțu.

'Suntem în al doilea an în care nu s-a întâmplat nimic cu Codul fiscal şi va rămâne aşa. Codul fiscal, eu am promis, din momentul în care am preluat portofoliul la Finanţe, anul trecut am promis şi anul acesta că nu vom modifica Codul fiscal, nu vom creşte taxe şi nu vom trece taxe noi. Aşa va rămâne şi anul acesta', a mai adăugat Cîțu, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel