Data actualizării:
Data publicării:

Cîțu, băut la volan, în SUA. Becali: Dacă a avut o decepţie, nu înseamnă că nu poate să fie prim-ministru. Nu e o faptă penală

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Gigi Becali a făcut declarații surprinzătoare privind situația lui Florin Cîțu, după ce s-a descoperit că acesta a făcut două zile de închisoare, după ce a fost prin băut la volan, în SUA.

"Poate era şi el... l-a înşelat iubita, era şi el supărat. S-a înnecat şi el într-o băutură, într-o noapte. Părerea mea e că nu e mare lucru. A băut şi el de supărare într-o noapte şi s-a urcat la volan şi a păţit ce a păţit. Dacă a avut omul o decepţie, o dată în viaţa lui, acum 20 de ani, asta nu înseamnă că nu poate să fie prim-ministru. Noi trebuie să vedem ce face Cîțu acum, nu ceea ce a făcut acum 20 de ani. Ce, trebuia să îi spună preşedintelui ce a făcut acum 20 de ani?

Nu ai văzut ce mare pericol a fost? A plătit 1225 de dolari cauţiunea. Mare pericol a fost! Dacă era pericol mare, plătea 100.000 de dolari. Nu e mare lucru asta. În politică, speculează oamenii orice. Nu e mare lucru că, acum 20 de ani, a băut omul o sticlă de whiskey. Cine ştie ce decepţii a avut sau poate era foarte bucuros. Ce legătură are? Dacă omora un om, dacă fura sau dacă făcea o faptă penală, dar asta nu e o faptă penală că a băut omul o sticlă de whiskey şi s-a urcat la volan. Ce fapta penală e asta?", a spus Gigi Becali, la Antena 3.

"Nu pot să duc 7-8 beri"

"Este o situaţie prin care nu am dorit să mai trec niciodată şi nu am mai trecut. Era sâmbătă, era 3 decembrie, fusese ziua colegului meu de cameră şi de acolo veneam. Doar ştiu că am băut îndeajuns încât să depăşesc limita legală. Cred că am consumat bere. Nu pot să duc 7-8 beri, dar am băut cât să depăşesc limita legală şi am fost oprit. Când am fost oprit de poliţişti, am recunoscut imediat că am consumat băuturi alcoolice şi am respectat toate procedurile legale pe care le avem în statul Iowa", a declarat Florin Cîțu, ieri, referitor la situația din SUA.

Ce declara Florin Cîțu, în momentul în care s-a aflat totul

"Este vorba de conducere sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. (...) Este contravenţie. Am făcut o greşeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin nu a apărut această informaţie, apare acum în competiţia internă din PNL", a declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Întrebat dacă el se afla la volan şi dacă preşedintele Klaus Iohannis şi liderul liberalilor, Ludovic Orban, au fost informaţi despre acest incident din SUA la momentul numirii sale ca premier, Cîţu a explicat: "Eu am condus. A fost o greşeală. Repet, am condus, am plătit foarte scump, asta este. A trebuit să îmi vând şi maşina atunci, să merg un an de zile pe jos. A fost un eveniment acum 20 de ani de zile, vă daţi seama că nu este un eveniment cu care să te mândreşti, dar asta a fost. (...) Este o contravenţie, ştiţi că am mai plătit şi în România amenzi de circulaţie".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel