"Anul acesta am avut trei emisiuni de succes. Am avut prima în iarnă, înainte de criză, în ianuarie, şi atunci ne-am împrumutat la costuri minime istorice pentru România. Iarăşi un interes fantastic. A venit cea din plină criză şi cea de acum câteva zile, iarăşi un interes pentru România foarte mare. Dobânzile la care ne-am împrumutat sunt publice. Vă mai dau câteva informaţii despre împrumut. În primul rând, cred că, cu această emisiune de obligaţiuni, cam încheiem anul acesta programul internaţional. În funcţie de criză, de ce se întâmplă, mai evaluăm, dar în acest moment obiectivul nostru a fost atins. În al doilea, rând avem dovada clară că au încredere în noi investitorii străini, pentru că în iunie costurile cu dobânda au fost mai mici decât în iunie anul trecut. Deci, în plină criză, ne împrumutăm mult mai mult decât anul trecut, pentru că avem şi alte costuri anul acesta, şi totuşi am reuşit să economisim la dobândă", a spus Florin Cîţu, conform Agerpres.
Ultimul împrumut, 3,3 miliarde de dolari
România s-a împrumutat marţi de pe pieţele internaţionale cu 3,3 miliarde de dolari la dobânzi mai bune decât într-o perioadă de boom economic la nivel global, a anunţat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, într-o conferinţă de specialitate.
"Nu aş vrea să încheiem fără a vorbi de succesul pe care l-a avut iarăşi România ieri pe pieţele internaţionale, de unde a împrumutat la 10 şi la 30 de ani 3,3 miliarde de dolari. Am mers pe această piaţă din mai multe raţiuni. Nu am mai ieşit pe piaţa de dolari din 2018 şi vă spun că am ieşit mult, mult ieftin decât într-o perioadă de boom economic la nivel global. Deci, am reuşit iarăşi să avem dobânzi mai bune. De ce am spus acest lucru? Pentru că revin la creşterea economică şi la ce se va întâmpla după acest an. Acest succes pe piaţa internaţională - şi acum şi acum o lună şi ceva - arată clar că investitorii au încredere în această economie, au încredere în Guvern, au încredere în relaţia Guvern - sector privat, au încredere în cetăţenii României, au încredere în acest ecosistem pe care l-am creat noi astăzi aici. Faptul că ne împrumută sume importante pentru a finanţa un deficit care se construieşte pe investiţii arată clar acest lucru. De aceea, nu sunt doar eu optimist, sunt şi investitorii pentru că acolo sunt bani privaţi", a susţinut Cîţu, la videoconferinţa Profit Financial Forum "Finanţăm repornirea economiei".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol