Data publicării:

Cîţu a anunțat că România redeschide termocentralele pe cărbune. Ar fi posibilă și începerea exploatării aurului de la Roșia Montană?

Autor: Elena Didila | Categorie: Politica
WhatsApp
Florin Cîțu
Florin Cîțu

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a anunţat miercuri, 9 martie, că 600 de persoane vor fi reangajate în sectorul minier pentru extracţia de cărbune, ceea ce va duce la o creştere cu 300 de MW a resurselor energetice pe care le are România.  

"Ieri a fost o discuţie mai lungă pe energie. Aseară, premierul s-a întâlnit cu cei de la Complexul Energetic Muntenia şi cei din Hunedoara pentru a reporni acele capacităţi care folosesc cărbune. Este clar că, în această situaţie complicată, toată Europa se uită la surse alternative pentru a produce energie. Şi România avea deja aceste resurse. Vom vedea dacă va trebui să importăm şi cărbune. Vor fi adăugaţi 300 MW. Asta înseamnă că va trebui să angajăm vreo 600 de persoane din nou în sectorul minier, ceea ce este o vestă bună pentru aceşti oameni, care au suferit", a afirmat Cîţu la Senat, conform Ziare.com

"Repornirea se va face doar pentru această situaţie. Vedem cât ţine această situaţie. Dacă Europa revine la extracţia de cărbune, ar trebui să ne uităm şi la proiectul Roşia Montană. Până la urmă, avem şi acolo resurse pe care le putem folosi în interesul României şi ar trebui să ne uităm în ce condiţii am putea să începem şi acolo exploatarea", a adăugat liderul PNL, Florin Cîțu.

Green Deal-ul cade fără gaz de la ruși! Conflictul ruso-ucrainean aduce cărbunele în prim-plan, ca sursă de energie pentru reducerea dependenței față de gazul rusesc

Comisarul european Frans Timmermans, care este și șeful programului european Green Deal, a spus că statele UE ar putea să ardă cărbune ca alternativă la gazul rusesc și să rămână în linie cu obiectivele climatice ale Uniunii, relatează Politico.eu.

În acest context, au prins curaj și autoritățile române care se gândesc la repornirea termocentralelor pe cărbune. "România urmează astfel exemplul altor țări europene și va reporni unele instalații de producere a energiei electrice pe bază de cărbune", a anunțat președintele PNL, Florin Cîțu

Un număr de 600 de persoane vor fi reangajate

Liberalul a declarat că aproximativ 600 de persoane ar urma sa fie angajate în sectorul energetic si de asemenea liberalul a dat de înțeles că ar fi posibilă și începerea exploatării aurului de la Roșia Montană.

„Mă gândeam că, dacă Europa poate să revină la partea de stații de cărbune ar trebui să ne uităm și la Roșia Montană. Avem și acolo resurse pe care putem să le folosim în interesul României și ar trebui să ne uităm în ce condiții am putea să începem și acolo exploatarea”, a declarat Florin Cîțu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel