Cîţu, mesajul serii: În premieră, România a depășit Ungaria la PIB pe cap de locuitor
Florin Cîţu vine cu mesajul serii legat de situaţia economică a ţării.
"În premieră, România a depășit Ungaria la PIB pe cap de locuitor. Vestea bună este că va depăși și Polonia, așa cum anunță Banca Mondială. Desigur, pentru asta trebuie să menținem ritmul actual.
Este un nou semnal că măsurile luate au fost cele potrivite, chiar și în perioadă de criză sanitară. Avem cea mai bună redresare economică din Europa, iar asta înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Important este să nu facem pași în spate!", a transmis Florin Cîţu printr-un mesaj publicat pe Facebook.
Ministerul Finanţelor a programat împrumuturi de aproape cinci miliarde de lei în noiembrie 2021
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna noiembrie 2021, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care 400 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 4 miliarde de lei prin nouă emisiuni de obligaţiuni de stat. La acestea se poate adăuga suma de 600 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală, de cinci miliarde de lei, este cu 630 milioane de lei sub cea de 5,63 miliarde lei programată pentru octombrie 2021, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Conform prospectului, MF a programat, în data de 4 noiembrie, licitaţie pentru o emisiune de certificate cu discount, în valoare de de 400 milioane de lei, cu scadenţa în 23 mai 2022.
De asemenea, pe parcursul lunii vor fi lansate nouă emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (630 milioane de lei în total). Emisiunile vor fi de 400 milioane de lei (şase emisiuni), 500 de milioane de lei (două emisiuni) şi 600 milioane de lei (două emisiuni), 600 milioane lei (o emisiune).
Leul s-a depreciat vineri în raport cu principalele valute
Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9490 lei, în creştere cu 0,04 bani (0,01%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9486 lei. Totodată, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,2715 lei, în creştere cu 0,22 bani (+0,05%) comparativ cu joi, când s-a situat la 4,2693 lei.
Moneda naţională s-a depreciat şi faţă de francul elveţian, calculat de BNR la 4,6480 lei, în scădere cu 0,05 bani (-0,01%) faţă de 4,6485 lei, cotaţia anterioară. Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 1,43 lei (-0,58%), până la valoarea de 246,7254 lei, de la 245,2878 lei în şedinţa precedentă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News