• Cîrstoiu, în situația de a fi retras? Chirieac, sfat pentru PSD și PNL
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat zvonurile potrivit cărora medicul Cătălin Cîrstoiu ar urma să fie retras de Alianța PSD - PNL din cursa pentru Primăria Capitalei.
Potrivit Antena 3 CNN, o conferință de presă pe care medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul Alianței PSD - PNL, trebuia să o susțină astăzi la ora 11:30 a fost anulată, iar Partidul Social Democrat ar vrea să renunțe la sprijinul pentru acesta în favoarea lui Cristian Popescu Piedone, în timp ce liberalii și-au manifestat în continuare susținerea pentru actualul candidat.
„Distinșii de la coaliție trebuie să hotărască ce este mai rău: Să-l retragi pe profesorul Cîrstoiu din cursă în acest moment și să găsești o altă soluție - poate nu vrei să-l sprijini pe Cristian Popescu Piedone și vrei să o introduci în cursă pe doamna Firea, pe domnul Burduja, sau pe Nadia Comăneci - sau să candidezi cu profesorul Cîrstoiu și să ieși pe locul 3, la mare diferență de primii 2 clasați. Ce este mai rău pentru alegerile din toamnă și din iarnă?“, s-a întrebat retoric Bogdan Chirieac.
În privința „atacurilor“ la Cătălin Cîrstoiu, analistul politic spune că a auzit un reprezentant PNL spunând că „al nostru (n.r. Cătălin Cîrstoiu) este atacat fiindcă are potențial și va câștiga alegerile“.
„E și asta o teorie“, a spus Bogdan Chirieac, adăugând că „poate sondajele de opinie nu sunt foarte corecte în acest moment, sau cine știe ce poză a momentului au surprins, și domnul Cîrstoiu îi va rupe pe genunchi pe ceilalți doi candidați“.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Sondajul CURS și atacurile asupra lui Cîrstoiu
Bogdan Chirieac a comentat și sondajul CURS, care îl dă pe Cătălin Cîrstoiu pe locul 3, cu 23% (un procent mult mai mare decât în sondajele anterioare), dar tot în spatele lui Nicușor Dan, care are 27%, și a lui Cristian Popescu Piedone, care e cotat la 38%.
„E clar, Cătălin Cîrstoiu spulberă tot, conform coaliției aflată la putere. Atunci, despre ce mai vorbim?...“, a spus Bogdan Chirieac în tonul său caracteristic.
„Când spui: „Cîrstoiu a fost atacat!“, zău așa, cine l-a atacat? Cu ce l-a atacat? Cu faptul că e manager de spital și e și patron de clinică privată? E un neadevăr aici?“, a întrebat Bogdan Chirieac.
„Da domn'le, așa e omul! E bun profesionist, are timp și își face treaba! E atacat că are mașină de doctor? Aia e mașină de doctor. Eu vreau să mă opereze unul care vine la spital cu Mercedes sau BMW. Nu vreau să vină cu tramvaiul, că îi tremură laserul sau bisturiul în mână și nu vreau să mă opereze la genunchi sau la inimă unul care a stat în aglomerație. Vreau să fie relaxat“, a mai zis Bogdan Chirieac.
CITEȘTE ȘI - Retragerea lui Cîrstoiu. Rareș Bogdan: E foarte bun! Dacă suntem oameni serioși, îl susținem să câștige alegerile
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News