Data actualizării:
Data publicării:

Circulaţia trenurilor a fost oprită joi după-amiaza între staţiile Filiaşi şi Gura Motrului, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat / Update

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Circulaţia feroviară între Filiaşi şi Gura Motrului a fost reluată joi după-amiaza la ora 16:27, după ce trenul de marfă defect a fost retras din linie curentă, informează CFR SA. 

Update

Trenul de marfă a cărei locomotivă s-a defectat aparţine operatorului naţional SNTFM CFR Marfă. Până la reînscrierea în circulaţie a trenului de marfă şi eliberarea liniei, trenul IR 1691, care circulă în relaţia Bucureşti - Timişoara, a fost oprit temporar în staţia Răcari, iar trenul R 2085, care circulă în relaţia Craiova - Petroşani, a fost oprit temporar în gara Filiaşi.

Știrea inițială

Circulaţia trenurilor este oprită joi după-amiaza între staţiile Filiaşi şi Gura Motrului, pe firul 2, din cauza defectării locomotivei unui tren de marfă, care aparţine operatorului naţional SNTFM CFR Marfă.

'Menţionez faptul că firul 1 este închis pentru lucrări în perioada 17- 28.07.2023, ceea ce nu permite redirecţionarea trenurilor pe un singur fir. La ora 15:50 a plecat din Gura Motrului locomotiva de ajutor, pentru tractarea trenului de marfă', a precizat Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR SA.

Până la reînscrierea în circulaţie a trenului de marfă şi eliberarea liniei, trenul IR 1691, care circulă în relaţia Bucureşti - Timişoara, a fost oprit temporar în staţia Răcari, de la ora 15:17, iar trenul R 2085, care circulă în relaţia Craiova - Petroşani, este oprit temporar în gara Filiaşi, de la ora 15:14. Timpul estimat pentru reluarea circulaţiei este de 20 - 30 de minute. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel