Data publicării:
Transalpina, închidere. Anunţul CNAIR
Circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, va fi închisă începând de luni, pentru toate categoriile de autovehicule, din cauza căderilor abundente de zăpadă înregistrate în ultimele trei nopţi, a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Restricţia se va aplica cu începere de la ora 18:00 pe porţiunea din DN 67C, între Rânca şi Obârşia Lotrului, km 34+800 - km 59+800. "Având în vedere specificul drumului - curbe foarte strânse şi pante - există riscul ca utilajele care acţionează pe acest sector de drum să fie implicate în evenimente rutiere care pot pune în pericol viaţa deservenţilor.
CNAIR atenţionează participanţii la trafic că distrugerea elementelor care asigură închiderea drumului se constituie faptă penală şi se pedepseşte conform legilor în vigoare. Facem apel la conducătorii auto să respecte indicaţiile Poliţiei Rutiere, restricţiile şi semnalizarea rutieră temporară instituită", se menţionează în comunicatul citat.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul CNAIR, dar şi de pe pagina de internet sau pagina de Facebook a Companiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News