Data publicării:

Circulația camioanelor, interzisă complet pe DN 1 din 5 mai până în 15 decembrie

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Circulația camioanelor, interzisă complet pe DN 1 din 5 mai până în 15 decembrie / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Circulația camioanelor, interzisă complet pe DN 1 din 5 mai până în 15 decembrie / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

În perioada 5 mai - 15 decembrie, circulația camioanelor pe DN1 va fi interzisă. De asemenea, circulația va fi restricționată de Paști și pe DN 7.

Circulaţia camioanelor mai grele de 7,5 tone va fi restricţionată de mâine, 29 aprilie până luni, 2 aprilie, pe Drumul Naţional 7 între Piteşti – Râmnicu Vâlcea şi intersecţia de la Veştem din judeţul Sibiu, pe Autostrada Soarelui între Bucureşti şi Constanţa, ambele sensuri şi pe DN 39 Constanţa – Mangalia, ambele sensuri, potrivit unui comunicat de presă al Companiei de Drumuri.

Restricţia de tonaj pe cele trei rute intră în vigoare de mâine, 29 aprilie ora 16.00 până la ora 22.00, iar în zilele libere (30 aprilie, 1 şi 2 mai) se aplică de la ora 06.00 până la ora 22.00, aşadar traficul greu este permis pe timpul nopţii.

O altă restricţie importantă pentru transportatorii de mărfuri se aplică din 5 mai până la data de 15 decembrie pe DN 1 la Podul Azuga unde încep reparaţii capitale. Practic, circulaţia camioanelor va fi interzisă complet pe DN 1 Ploieşti – Braşov (n.r. în prezent este permisă pe timpul nopţii), iar şoferii vor fi deviaţi pe DN 1 A prin Cheia şi Săcele.

Şi în Ungaria pentru ziua liberă de 1 Mai vor fi restricţii extinse pentru transportatorii de mărfuri, circulaţia urmând să fie interzisă de vineri 30 aprilie ora 23.00 ora României până duminică, 2 mai, ora 23.00, precizează BizBrașov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel