Grupul PSD din Senat a lansat o iniţiativă de interzicere a fumatului în spaţiile publice. Dezabaterea a fost însă încinsă de fumătorii din Camera Superioară. Aceştia au susţinut că fumatul în public nu poate fi interzis în totalitate şi ar trebui găsită o soluţie de compromis. Cea mai vocală voce în favoarea fumătorilor a fost cea a senatoarei Cristiana Anghel, care l-a invocat pe Hitler pentru a-și apăra cauza: "Ştiţi cine a fost primul care a interzis fumatul? Hitler domnilor, Hitler. Voia tineri germani sănătoşi pentru front".
Ciprian Marica a reacționat dur și s-a declarat total împotriva acestui viciu, solicitând interzicerea fumatului în spațiile publice. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, internaționalul român a transmis că susţine legea inițiată de PSD și i-a criticat dur pe cei care s-au opus acesteia.
Vezi și: Ciprian Marica a revenit pe teren după o pauză de trei luni
„Dragi prieteni! Am urmărit ceva mai devreme niște scene incredibile pentru Parlamentul unei țări europene! Senatoarea Cristiana Anghel a făcut un adevărat circ pe tema interzicerii fumatului! Ce mai urmează, sa ceară împărțirea de pachete de țigări copiilor în școli?! Am reușit să fim ultimii din Europa care pun în discuție această problemă, să nesocotim de fapt o lege a Uniunii Europene! Oameni buni, fumatul ucide, și nu doar pe fumători, ci și pe cei care stau în preajma lor! O simpla căutare pe net arată că fumatul pasiv provoacă malformații bebelușilor, provoacă boli cardiovasculare, cancer pulmonar, astm, bronșită și multe, prea multe alte nenorociri!
Toată Europa, lumea toată luptă împotriva acestui viciu mortal! Eu respect alegerea fiecăruia, dar cum să mă obligi sa respir fumul celui care stă lângă mine într-un spațiu închis? Cum vă permiteți sa condamnați cu seninătate copiii mei și ai celorlalți, că nu vreți sa respectați regulile, voi, aleșilor, care va înghesuiți să-i scăpați de arest pe cei care au probleme cu legea?
Oameni buni, fiți mult mai atenți când alegeți pe cineva sa vă reprezinte, să ne reprezinte! Cum au ajuns unii să fie cei mai importanți oameni în stat, sa decidă pentru noi toți?”, a scris atacantul lui Konyaspor.
DCNews vă invită să răspundeți sondajului din debutul articolului și să vă argumentați alegerea făcută în secțiunea de comentarii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand