Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, testat pozitiv la COVID - 19. Situația termoficării în Sectorul 6
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Ciprian Ciucu
Ciprian Ciucu
”Altfel, am fost puțin prezent mediatic deoarece am avut Covid 19, în curând ies din izolare. Am avut o primă săptămână grea, cu fel și fel de dureri, frisoane și suferințe, dar faptul CĂ AM FOST VACCINAT M-A AJUTAT ENORM ca recuperarea să fie rapidă. Acum, la finalul celei de a doua săptămâni sunt bine, determinat, energizat, pe telefoane și abia aștept să îmi reiau activitatea imediat ce se vor finaliza cele 14 zile de carantină!”, a scris Ciucu pe Facebook.

Situația termoficării în Sectorul 6.

Pe cartiereDeși primăriile de sector NU AU ATRIBUȚII PE TERMOFICARE este datoria mea ca reprezentant al cetățenilor Sectorului 6 să mă implic și să explic situația și să insist la nivel politic, la nivelul PMB și guvernamental, pentru ca investițiile necesare să se deruleze cu prioritate înainte ca sistemul de termoficare să colapseze. Serviciul Public de Termoficare este în administrarea Primăriei Municipiului București.

STAREA TEHNICĂ A REȚELELOR DE TERMOFICARE

Principala cauză a problemelor de furnizare a apei calde și căldurii o reprezintă starea tehnică gravă în care se află sistemul de termoficare din București ca urmare a lipsei de investiții și a lipsei de finanțare din ultimii 30 ani.

INSUFICIENȚA RESURSELOR FINANCIARE

Lipsa finanțării de către RADET în ultimii aprox. 15 ani a condus la decapitalizarea RADET și ELCEN.În lipsa fondurilor necesare pentru investiții și reparații, a unei politici adecvate de salarizare (salarii mici în comparație cu instituțiile similare din piață), a capacității de intervenție în timp util, sistemul de termoficare s-a deteriorat accelerat, aflându-se în prezent la un nivel de degradare fără precedent în ultimii 30 de ani.

CREȘTEREA PREȚURILOR LA GAZ

Vest Energo și CET Grivița nu sunt în funcțiune în acest moment, întrucât au sistat furnizarea agentului termic. Cele două centrale au motivat sistarea agentului termic din cauza faptului că funcționează în pierdere ca urmare a prețului ridicat al gazelor naturale.

Sectorul 6 este alimentat din CET București Vest și CET Grozăvești (ambele aparținând ELCEN), respectiv Vest Energo (operator privat) și CET Grivița (deținută de Consiliul Local al Sectorului 1).

Soluțiile pentru Sectorul 6, pe cartiere

► DRUMUL TABEREI

Acest cartier nu ar fi trebuit să aibă astfel de probleme. CET Vest a fost deja modernizată și poate produce agent termic la un nivel corespunzător. O parte din problemele actuale din Dr. Taberei sunt generate de faptul că Vest Energo (CET privat) nu mai livrează agent termic din cauza faptului că merge în pierdere, s-a scumpit gazul si vând gigacaloria la un pret mic, reglementat.

Magistrala II Vest

Din păcate, rețeaua este veche și magistrala care alimentează zona Buclei si merge și în Militari (zona Moinești) este veche, subdimensionată și nu face față. Am discutat de mai multe luni cu actualul director al Termoenergetica să finalizeze studiul de fezabilitate pentru MAGISTARALA II VEST, cea supraterană care trece prin cartierul ANL pentru ca apoi PMB să o poată da în execuție cât mai repede! Energetica Servicii poate executa cu celeritate acestă lucrare, are doar 2 Km amărâți! Fac tot ce ține de mine pentru modernizarea și repunerea în funcțiune a Magistralei II Vest închisă de aprox. 10 ani.

Magistrala de sub Bd. Timișoara

Și acestă magistrală, care duce agentul termic până în zona AFI Cotroceni, este veche și are nevoie de reabilitare. Fosta administrație a pus gazon verde peste linia de tramvai, (că doar erau alegeri) gazonul este udat cu aspersoare și macină magistrala și din exterior. Înainte de infrastructură, ei au fardat... Acum, la anul, va trebui să scoatem gazonul și amenajarea peisagistică, să oprim 3 luni tramvaiul și PMB să își asume și acestă investiție. Am cerut Termoenergetica să finaluzeze URGENT studiul de fezabilitate. Nu mă mai interesează altceva decât studiu de fezabilitate, proiect tehnic și atribuirea lucrărilor!! Apoi refacem și peisagistic, cu soluții durabile, dar înainte să asigurăm nevoile de bază.

► MILITARI

Vest Energo nu este în funcțiune în acest moment, întrucât a sistat furnizarea agentului termic din cauza faptului că funcționează în pierdere ca urmare a prețului ridicat al gazelor naturale. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu Ministrul Energiei Virgil Popescu, acesta este foarte implicat și încearcă să ofere acces Vest Energo la gaze l prețul cu care le achiziționează ELCEN, tocmai pentru că Vest Energo, chiar dacă e privat, livrează un serviciu public. Sper ca începând cu 1 noiembrie Vest Energo să reia furnizarea de agent termic. În lipsa reluării furnizării pe Militari, CET Vest nu va face față nici pe Drumul Taberei la temperaturi de 0˚C! Este imperativ ca Vest Energo să aibă acces la gaz la prețuri sum costul gigacaloriei și ca PMB să plătească datoriile istorice către această firmă ca să poată cupăra gaz!

► GIULEȘTI

Am o multitudine de sesizări și din cartierul Giulești (și le-am direcționat pe toate către PMB și Termoenergetica). CET Grivița nu este în funcțiune în acest moment, întrucât a sistat furnizarea agentului termic din cauza faptului că funcționează în pierdere ca urmare a prețului ridicat al gazelor naturale. Acest CET este în proprietatea Consiliului Local al Sectorului 1, ceea ce este o aberație, ar trebui să treacă imediat în subordinea PMB, le voi cere consilierilor locali ai PNL să inițieze de urgență acest demers! Dacă CET Grivița era la PMB/Termoenergetica se asigurau din vară că au gaz la un preț mult mai bun!

Mulți mi-au spus că nu ar trebui să mă asociez eu cu această temă și să repet obsesiv că nu ține de Primăria Sectorului 6, dar nu o pot face! Am candidat, m-ați ales, mă simt responsabil și acolo unde nu am responsabilități legale. Voi continua să mă implic și în acest subiect, după toate forțele mele! Minuni nu se pot face, dar pași în direcția corectă se pot face, chiar dacă rezultatele nu vor apărea iarna acesta ci doar în următorii ani. Am primit înjurături, înțeleg, face parte din fișa postului, înjurați, dar un singur lucru vă rog să nu îl mai spuneți: acela că nu îmi pasă. Asta nu ne ajută și mă demotivează. Nu ați vrea să fiți în pielea mea, să nu dormi noaptea, să te gândești că acum în pandemie oamenii nu au au acces la apă caldă și căldură.

Săptămâna aceasta mă văd cu dl. Nicușor Dan, Primarul General pentru al Municipiului București și îi voi prezenta un plan pentru termoficare din Vestul Bucureștiului.

P.S. Altfel, am fost puțin prezent mediatic deoarece am avut covid 19, în curând ies din izolare. Am avut o primă săptămână grea, cu fel și fel de dureri, frisoane și suferințe, dar faptul CĂ AM FOST VACCINAT M-A AJUTAT ENORM ca recuperarea să fie rapidă. Acum, la finalul celei de a doua săptămâni sunt bine, determinat, energizat, pe telefoane și abia aștept să îmi reiau activitatea imediat ce se vor finaliza cele 14 zile de carantină!

Retineti: vaccinul face diferenta dacă ajungeți sau nu la ATI, dacă aveți o formă ușoară a bolii, dacă rămâneți fără sechele și fără să vă scadă numărul de ani din viață, mai târziu la bătrânețe, din cauză că vă sunt afectate acum organele interne! Doar vaccinul si datele statistice o confirmă, vă poate proteja semnificativ sănătatea! Doar vaccinul! Restul e gragară politicianistă și multă prostie!, a scris, luni,  edilul Sectorului 6 pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel