Revista Renne a alcătuit un top al celor mai ipocriți intelecutali români. Printre aceștia se numără Emil Cioran, Mircea Eliade și Camil Petrescu.

Iată cum arată topul și care sunt motivele pentru care revista îi clasează astfel:

1. Adrian Păunescu. Lipsa de caracter și duplicitatea sunt strigătoare la cer. Păunescu a lustruit pantofii nomenklaturii comuniste ca nimeni altul în trecut. Membru UTC și al Partidului Comunist, a fost “poetul de curte” al lui Nicolae Ceaușescu. Puțini știu însă că Păunescu are și morți pe conștință. În 1985, în timpul unui show ținut de Cenaclul Flacăra pe stadionul din Ploiești, o furtună a izbucnit. Păunescu a fost somat de către electricienii din staff să întrerupă evenimentul deoarece sistemele electrice nu sunt împământate. Megaloman, poetul a refuzat, declârand: “Noi, Cenaclul Flacăra putem învinge orice, chiar și furtuna”. Apoi a ordonat ca porțile stadionului să fie închise. La scurt timp s-a declanșat un scurt circuit și stadionul a rămas în beznă. Oamenii s-au înghesuit spre portile încuiate. În cavalcada generală câțiva spectatori și-au pierdut viața iar multi alții au fost răniți. Numărul exact de victime este necunoscut, deoarece evenimentul a fost mușamalizat. Presa comunistă nu a scris nimic despre incident.

2. Vladimir Tismăneanu. “Volodea”, una dintre vocile răsunatoare antitotalitare și anticomuniste de astăzi, a fost în tinerețea sa un comunist înfocat, promotor al marxismului. Astăzi scrie din perspectiva unui adept al liberalismului clasic și al democrației. Copilăria și tinerețea i-au fost tihnite în regimul comunist. A locuit într-o vilă din Primăverii, fiind fiul activistului comunist Leonte Tismăneanu (la un moment dat șeful departamentului Marxist-Leninist de la Universitatea din București) și al Herminei Marcusohn, și ea membră a partidului Comunist. A fost membru UTC și a publicat numeroase articole de suport pentru regimul comunist. Acum spune că ochii i s-au deschis treptat, odată cu accesul la opere occidentale interzise.

3. Emil Cioran. Simpatizant legionar și nazist înfocat, a plecat din țară la Paris în 1937 cu o bursă acordată de Institutul Francez din București. Simpatizant al lui Hitler, scria în 1933 în Vremea: “Nu există în zilele noastre un politician pe care să-l vad mai simpatic și admirabil ca Hitler”. După Noaptea Cuțitelor Lungi, prin care regimul lui Hitler a făcut mai multe execuții politice, Cioran nota, degajat: “Ce a pierdut umanitatea dacă viețile câtorva imbecili au fost luate?”. Apoi, într-o scrisoare către Petru Comărnescu se autodeclara “hitlerist”. Cioran a găsit circumstanțe atenuante și pentru un alt regim criminal, fascismul din Italia: “Fascismul este un șoc fără de care Italia este un compromis comparabil cu România de azi”. Ce-i drept, Cioran s-a delimitat ulterior de metodele legionare, pe care le-a considerat extreme. Extremismul promovat în trecut nu l-a împiedicat pe Cioran să se stabilească în Franța, stat abrutizat de regimul nazist în cel De-al Doilea Război Mondial.

4. Mircea Eliade. Legionar declarat și simpatizant nazist în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, nu a avut nicio problemă să trăiscă și să se consacreze ulterior în Occidentul liber, fostul inamic al lui Hitler și al Axei. Iar ipocrizia sa este și mai gravă dacă ne gândim că unul dintre prietenii săi cei mai buni multă vreme, scriitorul Mihail Sebastian, era evreu. Spre deosebire de Cioran, înainte de război antisemitismul său a fost moderat. A condamnat într-un manifest rasismul de stat german și i-a luat apărarea lui Sebastian.

5. Camil Petrescu.În viața de zi cu zi Petrescu era megaloman, arogant și antisemit de ocazie. Se considera chiar cel mai mare romancier al secolului XX, după cum reiese din relătările lui Mihail Sebastian. Deși un susținător al mișcării legionare și al Germaniei naziste în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, nu a încetat să viziteze frecvent artiști evrei, în fața cărora își susținea cu nonșalanță teoriile antisemite. Îi considera pe evrei vinovați de toate relele din România și credea că își merita soarta.

Antisemitismul său este ilustrat de o întâmplare, notată tot de Sebastian. După ce un nou tren cu deportați evrei a plecat, nu se știe spre ce destinație și nici ce s-a întamplat cu ei, îi spune simplu lui Mihail Sebastian: “Nu-i nimic. Mă gândesc că rușii au făcut aceleași atrocități când au construit canalul Volgăi și conștiința mea e împăcată”. Când soarta războilui înclina înspre Aliați la sfârșitul lui 1942, Camil Petrescu spune că va începe să parieze și el pe aceștia. Pur și simplu, ca la un meci de fotbal.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News