Cioloș, SMS către Cîțu. Violeta Alexandru: Chiar doriți să ne păcălim singuri? PNL va plăti un cost enorm
Deputatul PNL Violeta Alexandru a vorbit despre SMS-ul pe care Dacian Cioloș i l-a trimis lui Florin Cîțu.
"Acum, sincer, chiar doriți să ne păcălim singuri, să ne amăgim? Avem timp? E momentul, cu ambulanțele transportând bolnavii și staționând cu orele în curtea spitalelor ca să se elibereze un loc pentru internare, să analizăm când i-a trimis D. Cioloș SMS-ul lui F. Cîțu și ce i-o fi răspuns acesta, dacă i-a răspuns? Groaznic trebuie să fie pentru un doctor să decidă pe cine internează și pe cine nu, în condițiile în care nu mai sunt locuri. Deja întreținerea e mai scumpă și nici nu am intrat în iarnă. Și noi ne certăm, împingem lucrurile spre variante groaznice, avem orgolii. Putem să cerem la nesfârșit public #faraorgolii. De fapt, avem”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.
"PNL va plăti un cost enorm"
"Să zicem că s-ar întâmpla ceva extraordinar și stabilizăm lucrurile. Și dacă apucăm să schițăm, să propunem ceva reforme – nu se vor putea implementa pentru că nu mai există, după cât am atacat USR, după cum încercăm să ne convingem asupra situației create, un sprijin solid, pro-reforme în Parlament (decât cu PSD; PNL va plăti un cost enorm pentru această mișcare care se va vedea, oricât am ascunde). Și, cel mai grav, nici nu mai au oamenii încredere. Vor pune la îndoială eficiența oricărei propuneri. Cu o societate care nu mai are încredere în tine, cu greu mai faci treabă sau mai iei măsuri corecte. Pe fondul a ceea ce se anticipează în lunile următoare, pare că România va fi aruncată în brațele populiștilor. Nu voi rămâne tăcută, supusă, în fața acestui previzibil scenariu. Ca să vezi că, de fapt, nu este totul despre bani, acces la putere și la resurse. Este și despre ce societate vei conduce”, adaugă deputatul PNL.
Dacian Cioloș a mărturisit, de curând, că i-a trimis un mesaj lui Florin Cîțu.
"A spus că o să încerce"
"Partidul care a dat premierul şi care are pretenţia să dea premierul este PNL-ul şi noi nu am contestat asta şi atunci firesc şi normal ar fi ca ei să ne spună că vor să discutăm. Noi suntem deschiși. Eu l-am întrebat şi pe premierul Cîțu dacă are această intenţie să ne invite la vreo discuţie. O să vedem zilele următoare. Nu am vorbit deloc cu Florin Cîțu de când am fost ales preşedinte al USR PLUS, am avut nişte schimburi de mesaje, cum am avut şi cu alţi lideri şi chiar l-am întrebat, într-un mesaj, dacă intenţionează să organizeze o întâlnire cu noi, cu UDMR. O să văd răspunsul. A spus că o să încerce", spunea Dacian Cioloș, săptămâna trecută, la TVR 1.
"Suntem dispuşi să participăm la o discuţie pentru a reforma această coaliţie cu PNL şi cu UDMR, cu un premier cu care să se poată lucra, care să îşi ia angajamentul că va conduce un guvern în interesul coaliţiei şi nu doar al partidului care l-a numit şi o discuţie mai serioasă şi mai aşezată pe un plan de reforme clar asumat, cu termene", a mai spus preşedintele USR PLUS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News