Data actualizării:
Data publicării:

Cioloș și OUG92, scena momentului în direct, la TVR1

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Dacian Cioloș a fost întrebat, în repetate rânduri, la TVR 1, de către jurnalistul Ionuț Cristache, în emisiunea România9, ce e în neregulă cu OUG 92. Răspunsurile fostului premier tehnocrat, fondatorul Mișcarea România Împreună, le puteți citi mai jos. 

Scena I: Dacian Cioloș spune că și OUG92 are ”efecte” asupra modului în care va funcționa justiția. Nu știe să le spună, dar le are. Din fericire, pot fi corectate. 

Cristache: Ce e de făcut cu OUG 92? 

Cioloș: Când a trebuit să fie blocată o ordonanță catastrofală (n.r. OUG 13)... 

Cristache: Deci asta nu e catastrofală? 

Cioloș: Și asta e cu efecte...

Cristache: Care sunt efectele? 

Cioloș: Cu efecte asupra modului în care va funcționa justiția. 

Cristache: Concret? 

Cioloș: Dar sunt lucruri care pot fi corectate. Reacția românilor se vede în modul în care ei percep că merge România (...) 

Scena II: Dacian Cioloș spune că OUG92 are elemente care se cumulează, cu efect negativ. Care efect? Păi, uitați-vă la efectele astea... Care efecte? Justiția e întoarsă pe dos, e dată peste cap. E bine, totuși, că avem instituții responsabile: CSM și CCR. În sensul în care au o responsabilitate... 

Cristache: Ca lider al Opoziției sau care se dorește lider al Opoziției, ce e în neregulă la această Ordonanță? Detașările sunt o problemă pentru că încetează? 

Cioloș:  Sunt elemente care se cumulează, au un efect negativ și destabilizează justiția. 

Cristache: Concret? Concret...

Cioloș:  Păi, concret, vreți să reluăm iară lista? 

Cristache: Nu, nu, strict pe Ordonanța asta... Mie, de exemplu, am stat și m-am uitat ca jurnalist și nu înțeleg, dom`ne, ce e în neregulă cu Ordonanța asta? 

Cioloș: Ordonanța asta preia lucruri prost discutate în Parlament și le pune într-o Ordonanță, după ce s-au modificat legile justiției vine ordonanța să încerce să modifice modificarea fără să țină cont de analiza unor oameni profesioniști în domeniul ăsta care au spus că tot ce ați făcut până acum e incoerent și dăm justiția peste cap. 

Cristache: Faptul că un procuror trebuie să aibă 10 ani de experiență minimum ca să ajungă la DNA, e greșit? 

Cioloș:  Nu despre asta e vorba. 

Cristache: Păi, punctual. 

Cioloș:  Punctual, uitați-vă la efectele astea.. 

Cristache: Care sunt efectele? 

Cioloș:  Când aplici deciziile astea așa intempestiv dai la o parte niște procurori care au început să lucreze la niște dosare și și-au făcut treaba ani de zile.. 

Cristache: Păi vine CSM și spune că rămân pe post, că nu se aplică retroactiv...

Cioloș: Justiția e întoarsă pe dos acum, fiecare o interpretează cum vrea. 

Cristache: A, că o interpretăm noi cum vrem, asta, da clar. 

Cioloș:  Nu o interpretăm noi cum vrem, vedem că sunt instituții responsabile, pentru că CSM e o instituție responsabilă, la fel și CCR, în sensul în care au o responsabilitate. 

Scena III: Momentul care l-a enervat puternic pe Cioloș și a țipat în direct. 

Cristache: Dați-mi observația care spune că e ceva cu dedicație în legile astea pentru Dragnea, vreau să ieșim din lucrurile astea.  

Cioloș: Cine a deschis capitolul justiție, a vrut să modifice prin Ordonanță de Urgență Codul Penal și Codul de Procedură Penală, cine a dat peste noapte legile astea? 

Cristache: Păi și dvs ați modificat prin OUG Codul de Procedură Penală 

Cioloș: Noi am modificat în mod foarte transparent, nu noaptea, pornind de la amendamente discutate în Parlament. Vă rog să mă ascultați, nu săriți de la una la alta! (...)

Vezi și: Cioloș a ridicat vocea la Cristache în direct: Vreți să zăpăciți lumea de cap!

Scena IV: Tot ce a fost modificat trebuie abrogat! Concluzia îi aparține lui Dacian Cioloș. Cum trebuie abrogate. ”Pur și simplu”. Tehnic? Cu oameni onești, nu de majoritatea astea. 

Cristache: Ce trebuie făcut în momentul de față? 

Cioloș: Atunci tot ceea ce a fost modificat de un an și ceva trebuie abrogat. 

Cristache: Cum? 

Cioloș: Foarte bine. 

Cristache: Cum?

Cioloș: Abrogat pur și simplu. 

Cristache: Tehnic? 

Cioloș: Proiectele legislative respective abrogate în Parlament și început o discuție pe fond dar cu oameni onești. Majoritatea asta politică nu mai are credibilitate să facă o reformă credibilă în justiție. 

Scena V: Care abuzuri din justiție? 

Cristache: Dar cu abuzurile din justiție, cum rămâne? 

Cioloș:  Cu care abuzuri? 

Cristache: Cu multele

Cioloș:  Avem instituții care sunt abilitate să le judece și să ia măsuri. 

Cristache: Care, Inspecția Judiciară? 

Cioloș:  Inclusiv justiția. 

Scena VI: Multe lucruri de schimbat în justiție. O spun și alții din afară. Dacian Cioloș își exprimă părerile despre preferințele politice ale lui Ionuț Cristache, dar nu vrea să deschidă subiectul cu privire la problemele din justiție. 

Cioloș: Și pe dvs. pare că v-au convins că au venit cu bună-credință să modifice legile justiției și acum vine Comisia de la Veneția și spune că s-a întâmplat fix invers. 

Cristache: Eu sunt un jurnalist care a văzut abuzurile din justiție, a văzut oameni abuzați din justiție. 

Cioloș: Și eu am văzut abuzurile din justiție și că de câțiva ani de zile lupta anticorupție funcționează cu rezultate și o spun și alții din afară, nu doar români, care văd lucrul acesta. Sunt lucruri de bun simț care trebuie corectate. 

Cristache: Cum ar fi? Care ar fi problemele punctuale? 

Cioloș: Sunt multe, nu vreau să deschid subiectul acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel