Cioloș, anunțul momentului. Chirieac: ”S-au pompat mesaje”, scenariu fulminant
Dacian Cioloş a anunţat, astăzi, planurile sale politice din viitorul apropiat. Analistul Bogdan Chirieac a declarat că pasul a fost făcut în momentul potrivit.
Dacian Cioloş a anunţat că deja a făcut pregătirile în teritoriu pentru organizarea noului său partid care va fi creat pe baza platformei ce numără acum 50.000 de membri. Mai mult, a vorbit şi despre intenţia de a se arunca în luptele electorale viitoare. Analistul Bogdan Chirieac susţine că fostul premier a făcut anunţul într-un moment potrivit, în cotextul eşuării referendumului pentru revizuirea Constituţiei.
Klaus Iohannis "nu mai are combustibil politic"
"Anunțul este făcut într-un moment potrivit. În seara finalizării referendumului, la întrebarea cine a câștigat, vă spuneam că Dacian Cioloș și mișcarea sa care a îndemnat la boicotarea referendumului. Iată că se întâmplă lucrul acesta și pe valul creat, se ridică, în acest moment, domnul Dacian Cioloș, cel care există în sondaje fără partid, grație rețelelor sociale unde, în permanență, de luni de zile, s-au pompat mesaje. Acum trebuie formalizat acest lucru pentru ca în secțiile de votare, într-o formă sau alta, dânsul să poată avea oameni care să monitorizeze votul, că legea permite numai partidelor politice care sunt reprezentate în Parlament, dar mă aștept ca USR să se alăture, nu lui Klaus Iohannis, care în mod evident nu mai are combustibil politic, ci lui Dacian Cioloș. Cred că în câteva luni o să îl vedeți clar ca liderul dreptei care merge către turul doi la Cotroceni", a declarat Bogdan Chirieac la România Tv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News