Data publicării:
Cioloș, anunț după discuțiile cu PNL privind noul Guvern
Dacian Cioloș a făcut declarații de presă, după ce a avut negocieri cu PNL.
Dacian Cioloș, președintele USR, a făcut declarații de presă după negocierile cu PNL:
„Am avut o primă discuție bună, exploratorie, cu PNL. În primul rând am discutat ideea refaceri coaliției, o decizie pe care PNL va trebui să o ia în urma întâlnirilor pe care le vor avea și cu cei de la PSD. Noi am spus că, dacă începem negocierile pentru refacerea coaliției, trebuie să fie un mesaj clar din partea conducerii PNL că dorește lucrul acesta și nu negocieri și cu PSD.
Am convenit că dacă începem discuțiile pentru refacerea coaliției, data viitoare ar trebui să participe și colegii de la UDMR ca să putem intra în detalii. Acestea înseamnă, pornind de la programul de guvernare, să avem un calendar de măsuri pe care să le punem în aplicare. E important, dacă discutăm de eliminarea pensiilor speciale, să ne punem de acord pe câteva elemente de bază despre ce înseamnă, ca să evităm discuții, dispute și amânări data viitoare.
De asemenea, pentru eliminarea SIIJ, dar, evident, am discutat și de programul de guvernare și faptul că urgența e să luăm măsuri care să ne ajute să gestionăm situație de criză din Sănătate și din domeniul energetic și aici ne-am pus de acord că, în zilele următoare, în paralele cu negocierile pentru formarea guvernului, vom veni în Parlament cu inițiative legislative care să vină cu răspuns la aceste situații de criză pe care să le discutăm și să le adoptăm în proceduri de urgență și, astfel, va fi și o modalitate de a testa această majoritate pe care noi o considerăm că poate exista dacă ne puneam de acord să începem aceste discuții“, a precizat președintele USR
Cîțu, decizii după discuțiile cu USR: Premierul, de la PNL! Sunt optimist
Florin Cîțu, președintele PNL, a susținut o declarație de presă după discuțiile cu USR.
„Am discutat despre principii. Premierul, de la PNL. Nu s-a discutat despre nume de persoane”, a spus, miercuri după-amiază, Florin Cîțu.
„Sunt șanse mari (n.r. pentru refacerea coaliției PNL - USR). Am ieșit optimist de la această întâlnire. Sunt șanse mari să se refacă coaliția. Nu au cerut nimic, astăzi s-a discutat despre principii”, a explicat președintele PNL.
„Am discutat mult despre programul de guvernare. Am discutat - foarte important - premierul să fie de la PNL, am discutat despre PNRR, împreună susținem PNRR. Nu s-a discutat astăzi despre numele persoanelor care vor fi în Guvern”, a mai zis Florin Cîțu.
Amintim că Florin Cîțu declarase, înaintea primei discuții cu USR, că există voturi suficiente astfel încât să fie învestit un guvern PNL-USR-UDMR. În același timp, liderul PNL spunea că va avea discuții și cu social democrații, însă mandatul partidului este de a găsi o majoritate parlamentară în jurul unui premier PNL (citește mai mult AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News