Data publicării:

Ciolacu, întâlnire cu Ursula von der Leyen pentru a stabili numele viitorului comisar european din partea României / video

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Guvernul României
Foto: Guvernul României

Premierul Marcel Ciolacu urmează să se întâlnească cu Ursula von der Leyen.

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit miercuri, 21 august 2024, în începutul ședinței de Guvern, despre nominalizarea viitorului comisar european din partea României.

„Voi pleca după amiază la Bruxelles pentru întâlnirea de mâine cu președinta Comisiei Europene, dna Ursula von der Leyen. Vom discuta despre stadiul îndeplinirii PNRR, împreună cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și cu ministrul Finanțelor.

Vom analiza și ultimele evoluții despre Cererea de Plată 3, concret, situațiile legate de conducerile companiilor de stat din energie și transporturi. Evident, voi discuta cu doamna președinte și despre portofoliul României în viitoarea Comisie Europeană. După această discuție, voi trimite nominalizarea viitorului comisar european din partea României“, a spus Marcel Ciolacu.

Youtube video image

Premierul României a mai vorbit despre investițiile în medicină și educație.

„Continuăm să investim în rețeaua de spitale publice: spitalele CFR din Sibiu și Timișoara vor fi reabilitate și modernizate. Clădirile celor două spitale au devenit proprietatea unor persoane fizice, care evident că nu pot asigura investițiile specifice infrastructurii spitalicești. Prin urmare, este nevoie de trecem clădirile în proprietatea statului și alocăm azi Ministerului Transporturilor 10 milioane și jumătate de lei necesare exproprierilor.

Aprobăm și mai multe proiecte pentru pregătirea noului an școlar și universitar. Asigurăm, pentru aproape 1,9 milioane de copii de la grădiniță și școală, hrană sănătoasă: fructe, legume, produse lactate și de panificație. Continuăm acest program derulat și în anul școlar trecut. Bugetul total al programului depășește 760 milioane lei, din care peste 86 milioane lei reprezintă bani europeni.

În zona universitară, sprijinim Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Oradea, precum și Politehnica București pentru finalizarea lucrărilor la căminele studențești. Ministerul Educației va primi în plus 40 de milioane de lei necesari pentru continuarea investițiilor în extinderea spațiilor de cazare și de învățământ. Vă mulțumesc!“, a mai spus Marcel Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel