Data publicării:

Marcel Ciolacu afirmă că România va fi şi în acest an printre primele ţări cu creştere economică din UE

Autor: Valentina Miu | Categorie: Economie
WhatsApp
Sursă foto: Freepik
Sursă foto: Freepik

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că şi în acest an România va avea printre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană. El a răspuns astfel, întrebat de presă despre faptul că FMI a revizuit în scădere creşterea economică a României şi dacă măsurile fiscale asumate de Guvern au jucat vreun rol în această decizie.

'În primul rând, nicio măsură fiscală, după cum bine ştiţi, nu e în vigoare. Deci, cum să joace un rol când nu sunt în vigoare? Nu e prima oară. Întotdeauna, în fiecare an, FMI şi Banca Mondială vin şi estimează mai puţină creştere economică.

Eu cred că şi anul acesta România va fi între primele ţări cu creştere economică din Uniunea Europeană. Chiar sunt ferm convins de acest lucru, fiindcă tot timpul anunţăm apocalipsa, dar întotdeauna ne încadrăm în primele trei state cu creştere economică. În schimb, este o creştere economică foarte sănătoasă, pentru că este o creştere economică pe investiţii, atragere de fonduri europene. (...) Eu rămân în zona optimistă, nu foarte optimistă, dar cu o economie stabilă', a explicat Ciolacu, potrivit Agerpres.

Şeful Executivului a participat la lansarea campaniei 'Cumpără Româneşte', proiect iniţiat şi susţinut de Partidul Social Democrat. Evenimentul a fost organizat la compania Procema RWP SA din oraşul ilfovean Jilava.

Premierul a declarat că a 'cumpăra româneşte' este cel mai autentic gest de patriotism economic şi va însemna 'structura de rezistenţă' a tuturor programelor economice pe care actuala guvernare le va propune şi adopta.

'A cumpăra româneşte este cel mai autentic gest de patriotism economic. A cumpăra româneşte înseamnă a ajuta firmele româneşti şi angajaţii lor. Înseamnă a susţine antreprenorii locali să creeze locuri de muncă şi să producă un plus de prosperitate în comunitatea lor. Înseamnă o şansă ca România să se dezvolte prin productivism, să-şi majoreze exporturile şi să reducă masiv importurile.

Este momentul să demonstrăm că suntem pe deplin conştienţi de valoarea muncii românilor, că ştim cu certitudine cât de gustoase şi sănătoase sunt produsele care folosesc reţete vechi, transmise din bătrâni, că suntem mândri de antreprenorii şi firmele locale care au construit branduri noi şi care luptă, de la egal la egal, cu corporaţii de miliarde de euro. Iar, cel mai simplu, dar şi cel mai eficient mod de a aprecia efortul, talentul, valoarea şi originalitatea este să transformăm un îndemn - 'Cumpără româneşte' - într-o stare de spirit la nivel naţional', a spus liderul PSD.

Citește mai multe aici: https://www.dcnews.ro/premierul-ciolacu-sustine-ca-sa-cumperi-romaneste-este-cel-mai-autentic-gest-de-patriotism-economic_933775.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel