Data actualizării:
Data publicării:

Ciolacu dorește să facă o şedinţă extraordinară în care să discute măsurile fiscale: Nu va fi nimic ascuns

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto freepik.com
foto freepik.com
Luni, premierul Marcel Ciolacu a transmis că urmează să discute, cu preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi cu ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, măsurile fiscale pe care Guvernul și le va asuma. 

După şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, acesta a fost întrebat care este calendarul asumării răspunderii Guvernului.

'Eu mi-aş dori să fac o şedinţă extraordinară, să bag în primă lectură. Astăzi cu certitudine voi avea o discuţie cu ministrul de Finanţe şi cu, mai mult ca sigur, preşedintele Senatului, domnul Nicolae Ciucă, să le punem în transparenţă, prima lectură, astfel încât să închidem tot calendarul', a spus Marcel Ciolacu. Conform prim-ministrului, 'nu va fi nimic ascuns', iar măsurile fiscale sunt 'agreate în coaliţie'.

Marcel Ciolacu a mai spus că ministrul Finanţelor a ajuns 'la un acord' cu băncile în ceea ce priveşte impozitarea acestora.

'Am înţeles că domnul Boloş a ajuns la un acord cu băncile. Era vorba să se definească foarte clar ce înseamnă cifra de afaceri, fiind o detaliere, cifra de la bănci nu este aceeaşi cifră de afaceri ca la o altă activitate comercială. Au zis că vor specifica foarte clar ce înseamnă cifra de afaceri', a spus Ciolacu.

Premierul României a mai adăugat că tichetele de masă nu vor mai fi acordate bugetarilor care au salariul net peste 8.000 de lei.

'Nimeni nu va pierde, ştiţi foarte bine că s-a mărit (valoarea tichetelor de masă - n.r.) de la 30 de lei la 35 şi urmează de la 1 ianuarie la 40 de lei. Eu ştiu că acele tichete se dau într-un număr destul de consistent în acest moment. Cu adevărat, nu se vor mai da în sistemul bugetar tichete de masă pentru cei care au venituri peste 8.000 net. (...) Marea problemă este, în primul rând, că la emitere se cere 3%, la colectarea lor se cere 3%, iar cele necheltuite devin profit al companiilor de tichete. Eu cred că acest lucru este total incorect. (...) Şi societatea respectivă trebuie să trăiască din ceva, dar mi se par nişte comisioane mult prea mari. Aceste comisioane se reflectă în preţurile alimentelor. Soluţia este să stăm la masă şi să hotărâm. Urmează astăzi', a declarat premierul, potrivit Agerpres. 

Măsuri fiscale propuse de Guvernul Ciolacu. 61% dintre angajați sunt foarte îngrijorați de scăderea veniturilor și a puterii de cumpărare

Sondaj național Novel Research: 61% dintre angajați sunt foarte îngrijorați de scăderea veniturilor și a puterii de cumpărare în contextul măsurilor fiscale propuse de Guvern

61% din populația ocupată se declară îngrijorată cu privire la impactul măsurilor guvernamentale asupra veniturilor personale și puterii de cumpărare, fiind preocupată și de stabilitatea economică a țării

Dintre măsurile anunțate, o majoritate semnificativă de peste 65% dintre respondenți consideră că măsura taxării suplimentare cu CASS 10% pentru tichetele de masă, dar și TVA-ul unic vor avea impact negativ direct asupra veniturilor angajaților

În contextul măsurilor fiscale care vizează modificări de taxe și impozite propuse de Guvern pentru a acoperi deficitul bugetar, peste 60% dintre angajații români se declară foarte îngrijorați de impactul negativ asupra veniturilor personale, a puterii de cumpărare, dar și a stabilității economice a țării, conform sondajului național desfășurat de Novel Research în rândul populației ocupate din România, cu vârsta cuprinsă între 25 și 65 de ani. Pe fondul unei inflații ridicate existente, există temeri serioase că măsurile fiscale vor afecta veniturile disponibile ale gospodăriilor. Vezi continuarea aici!

VEZI ȘI: Ciolacu, anunț despre pensii https://www.dcnews.ro/ciolacu-anunt-despre-pensii_930716.html 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel