Data publicării:
Ciolacu, despre turneul lui Iohannis în Africa: N-am nicio reţinere să o spun!
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că orice vizită externă pe care o efectuează președintele este una cu sens, subliniind, cu referire la turneul preşedintelui Klaus Iohannis în ţări africane din această perioadă, faptul că relaţia ţării noastre cu regiunea Africii trebuie continuată şi pe baza lucrurilor bune rămase din comunism.
Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri seară, la Antena 3 CNN, despre faptul că 'unii' îi reproşează, în calitatea sa de premier, suplimentarea bugetului Administraţiei Prezidenţiale pentru aceste călătorii, pe care 'mulţi nu le găsesc ca fiind cu sens'.
'În primul rând, eu nu cred că o călătorie externă a preşedintelui este una fără sens. Părerea mea e că trebuia să continuăm, totuşi, lucrurile bune rămase de la comunism, că lucrurile rele le ştim cu toţii. Noi ar fi trebuit să fim jucători în acel spaţiu unde eram respectaţi. În Africa aveam un fond extraordinar, trebuia până acum fructificat. E un pic cam târziu după 30 de ani, din neglijenţă', a mai declarat Marcel Ciolacu.
Chestionat despre interesele României reprezentate de preşedinte în Africa, premierul a spus: 'Nu ştiu, că nu s-a sfătuit cu mine preşedintele sau nu şi-a făcut agenda, pentru că, constituţional, preşedintele României are aceste prerogative pe politică externă'. 'Ce ştiu - n-am nicio reţinere s-o spun - am o comunicare cu preşedintele după fiecare deplasare externă', a completat Ciolacu.
Vezi și - Ciolacu: Austria este blocată de România, nu participă la nicio operaţiune NATO în acest moment
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că este cazul ca România să-şi joace şansele până la capăt în privinţa intrării în spaţiul Schengen, sugerând, în context, că în măsura în care cancelarul austriac, Karl Nehammer, îşi menţine poziţia faţă de aderarea ţării noastre la zona de liberă circulaţie, ar fi cazul ca Austria să ia în calcul ieşirea din Schengen, având în vedere criticile aduse de oficialii de la Viena la adresa acestui format.
Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri seară, la Antena 3 CNN, despre demersurile la zi ale autorităţilor de la Bucureşti privind aderarea României la Schengen. 'În ceea ce priveşte Schengen-ul, eu am să mă lupt până în ultima clipă şi cred că aşa este corect. Am avut o întâlnire cu AMR-ul, cu primarii marilor municipii şi am zis:
'Domnule, cred că cea mai prostească zicală românească e: 'capul plecat, sabia nu-l taie'. Este cazul să ne jucăm şansele până la capăt. Cancelarul Nehammer - fiindcă nu Austria şi nu austriecii - a transmis foarte clar că nu este de acord, fără nicio motivaţie', a mai declarat Marcel Ciolacu.
Pe linia demersurilor, premierul a precizat că la recenta întâlnire a social-democraţilor europeni de la Malaga a fost adoptată o rezoluţie prin care se arată susţinerea pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News