Data publicării:
Ciolacu, despre Iohannis: VADIM TRĂIEȘTE și e președintele României
Marcel Ciolacu (PSD) i-a dat, miercuri, replica președintelui Klaus Iohannis.
„Nu a vândut nimeni Ardealul și nu o să-l vândă niciodată”, a spus Marcel Ciolacu.
„Președintele a venit cu un atac grosolan! Dincolo de asta, sincer vă spun, astăzi am avut senzația că Vadim Tudor trăiește și este președintele României! Și nu cred că sunt singurul care a avut această senzație. Asemenea atacuri nu sunt demne de un președinte european, domnule Iohannis!
A fi un bun român, a fi patriot înseamnă să nu-ți trimiți românii să moară la cules de sparanghel în Germania, fără protecție, fără asistență medicală! A fi un bun român, a fi patriot înseamnă să-l aperi pe ambasadorul României la Budapesta, atunci când este atacat pentru că apăra interesele țării tale", a declarat Ciolacu.
Amintim că senatorii au respins, miercuri, cu majoritate de voturi, legea privind autonomia Ținutului Secuiesc. Senatul s-a întrunit în ședință de urgență, având doar acest proiect pe ordinea de zi.
Proiectul de lege a iscat scandal în rândul politicienilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News