Ciolacu: Dacă Iohannis ajunge prim-ministru, poate mărește TVA-ul
Premierul Marcel Ciolacu a susținut vineri, 12 iulie 2024, declarații de presă în cadrul cărora a spus ce ar face președintele Iohannis dacă ar ajunge prim-ministru.
Marcel Ciolacu a subliniat că, de când a preluat mandatul de prim-ministru, a reușit să reducă inflația la 4.9%, prin eforturi susținute și gestionarea atentă a cheltuielilor. El a exclus posibilitatea majorării TVA-ului, considerând incorect ca toți cetățenii, indiferent de venituri, să suporte aceeași povară fiscală.
„Aduceți-vă aminte! Când am luat mandatul de prim-ministru, valoarea inflației, în acel moment, era cu două cifre. Am ajuns luna aceasta la o inflație de 4.9%, decizia mea. Cu mai multă muncă, cu mai mult scandal, cu ministrul Finanțelor, cu fiecare ministru, cu ordonarea cheltuielilor. Adică volumul de muncă a fost însutiț față de o decizie simplă de a mari TVA-ul. Este exclus ca TVA-ul să se mărească!
Este total incorect ca într-o societate dezvoltată să pui povara să fie plată și egală pentru toată lumea. Nicio societate dezvoltată din lume nu ia astfel de măsuri, ca cei bogați să aibă aceeași povară cu cei săraci. Nu există o astfel de abordare!”, a spus Marcel Ciolacu.
„Dacă președintele Iohannis ajunge prim-ministru, sunt ferm convins că are un plan al dânsului"
Marcel Ciolacu a declarat că, în cazul în care președintele Iohannis ar deveni prim-ministru, acesta ar putea avea un plan ce ar include mărirea TVA-ului, având în vedere orientarea sa politică de dreapta. Cu toate acestea, Ciolacu este convins că reprezentarea Partidului Social Democrat în Parlament va fi suficient de puternică pentru a împiedica o astfel de măsură.
„Dacă domnul președintele Iohannis ajunge prim-ministru, sunt ferm convins că are un plan al dânsului, ținând cont că este un om de dreapta, poate dânsul mărește TVA-ul, dar cred că reprezentarea Partidului Social Democrat din Parlament va fi suficient de mare ca să nu se întâmple acest lucru.”, a spus Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă are informații referitoare la acest subiect, Marcel Ciolacu a oferit un răspuns negativ.
„Nu am informații. Eu am răspuns la ceea ce mi-ați spus dumneavoastră.”, a spus Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News