Data publicării:

Ciolacu, apel la investiții și inițiativă. Ce fel de cetățeni își dorește premierul României

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp

Dezvoltarea României depinde de investiţii şi iniţiativă, iar ţara noastră are nevoie de oameni cu o atitudine occidentală faţă de muncă, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Şeful Executivului a participat la Summit-ul RePatriot 2024 "Top 100 de Români de Pretutindeni - RePatriot", eveniment organizat la Palatul Parlamentului.

"Permiteţi-mi a felicita RePatriot şi fundaţia Romanian Business Leaders pentru activitatea neobosită în construcţia de punţi între românii de acasă şi românii plecaţi peste tot în lume. Vreau să îmi exprim recunoştinţa pentru iniţiativa dumneavoastră: aceea de a reconecta cu România de astăzi şi cu oportunităţile sale toţi antreprenorii, profesioniştii, meseriaşii, plecaţi definitiv sau doar temporar la muncă. Dezvoltarea României depinde de investiţii şi iniţiativă, iar ţara noastră are nevoie de oameni cu o atitudine occidentală faţă de muncă", a declarat Marcel Ciolacu.

El a precizat că peste 3 milioane de români au emigrat doar între 2008 şi 2022, punctând că, în opinia sa, "toată clasa politică" este vinovată pentru acest lucru.

"Eu nu vreau să caut vinovaţi şi cred că nu acesta este rostul meu. Eu cred că toată clasa politică este vinovată. Au fost primii ani după Revoluţie, normal, când am avut motive clare de ce să plecăm. Au vizat calitatea vieţii, serviciile în sănătate, serviciile în educaţie şi, nu în ultimul rând, venituri mai mari ", a declarat Ciolacu.

În opinia sa, acum, avem o mare şansă, întrucât România este una dintre cele mai sigure ţări din Europa.

"Este mult mai sigură în acest moment decât Spania, Italia sau Marea Britanie, unde ştiţi la fel de bine ca şi mine că avem mari comunităţi de români. Indiferent cât de mult ne-am implica, indiferent cu ce programe vom veni pentru românii din diaspora, dacă nu continuăm această cale sigură, predictibilă, în care să avem o majoritate politică care nu va alege ce este mai bine pentru fiecare partid în parte, dacă vom avea această stabilitate politică, vom continua calea sigură de a dezvolta România", a afirmat Ciolacu.

Premierul a prezentat şi proiectele care vizează o dezvoltare uniformă a României.

"În acest moment asta facem, dezvoltăm şi sudul României, şi Oltenia, şi Muntenia şi, nu în ultimul rând, dezvoltăm Moldova, cumva obligaţi, ţinând cont de criza de securitate de la graniţa cu România. (...) Avem pentru prima oară aproape 1.100 km finalizaţi în infrastructura rutieră, avem 850 km în lucru şi vreo 470 km în licitaţie", a declarat Ciolacu.

El a vorbit şi despre investiţiile în Sănătate, de peste 13 miliarde de lei, şi despre partea de educaţie privitoare la învăţământul dual, unde proiectele depăşesc un miliard de euro.

Premierul s-a referit şi la provocarea reprezentată de reforma fiscală.

"Sunt câteva dintre lucrurile pe care le-am făcut şi o să mai avem o provocare, odată cu reforma fiscală, ca accesul la educaţie şi sănătate să fie egal, indiferent de venituri. Oricum, avem cea mai mare impozitare a muncii din Europa, la veniturile mici, să venim cu deduceri din venituri astfel încât să dezvoltăm aceste servicii şi accesul la afterschool, la grădiniţe să fie egal pentru toţi cetăţenii României", a declarat Ciolacu.

Premierul a subliniat, raportat la cele prezentate, că termenul de implementare a acestor investiţii este unul scurt, de maximum 2 ani.

"Vorbim de o perspectivă scurtă, de maximum 2 ani de zile, pentru că toate aceste sume, de această dată, ne obligă pe noi, politicienii, să le implementăm în maximum 2 ani de zile. Este termenul de implementare a PNRR-ului şi, dacă nu facem acest lucru, vom pierde banii. Aş putea spune că, în sfârşit, Comisia Europeană a găsit soluţia şi pentru clasa politică din România pentru prima oară să aibă un deadline şi să implementeze cât mai scurt tot ceea ce şi-a propus (...) Sunt peste 6 miliarde de euro pe care trebuie să-i cheltuim tot în 2 ani de zile în zona de digitalizare ", a afirmat Ciolacu.

În context, el s-a declarat optimist cu privire la reîntoarcerea în ţară a românilor plecaţi în străinătate.

"Anul trecut a fost pentru prima oară când s-au reîntors în România 190.000 de români. La cum arată trendul din anul acesta, veţi vedea că anul acesta se vor întoarce şi mai mulţi români. (...) De fapt şi de drept, ce a pierdut România şi ce am pierdut noi, toată plus valoarea, cu toate că aţi trimis acasă 6,5 miliarde de euro - aproape 2% din PIB-ul României. Aceşti bani au fost trimişi de către dumneavoastră pentru a vă ajuta familiile. (...) Normal că avem o datorie, şi când mă uit la media de vârstă a diasporei, în Italia, în Marea Britanie, în Spania, e între 31 şi 33 de ani. În afară că am pierdut plus valoarea României, am pierdut şi viitorul României, pentru că toţi tinerii acum muncesc, se dezvoltă profesional, îşi întemeiază familii în alte ţări", a afirmat Ciolacu.

Premierul a concluzionat că avem o singură Românie în care să se întoarcă acasă cei plecaţi peste hotare.

"Eu cred că avem o singură Românie şi eu cred că ne dorim cu toţii să avem o singură Românie şi ne dorim cu toţii să vă întoarceţi acasă. Dramele pe care le-aţi creat în familiile dumneavoastră când aţi plecat eu cred că încet-încet trebuie să se închidă", a mai afirmat Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel