Data publicării:
Ciolacu, anunțul zilei din SUA despre ridicarea vizelor: Efortul este al românilor dacă vrem vize începând cu anul 2025
Cum stă situația cu vizele românilor în SUA. Totul ar putea fi posibil din 2025.
Premierul României a vorbit despre un subiect mult așteptat de români. Marcel Ciolacu a punctat câteva detalii despre vizele românilor pentru SUA:
„Știți foarte bine. Pentru ridicarea vizelor am vorbit cu fiecare congresmen în parte. Toată lumea ne susține, dar mai avem de îndeplinit un criteriu tehnic, iar efortul nu este doar al statului român, ci al tuturor românilor, dacă vrem cu adevărat să închidem această discuție la finalul anului 2024 și să intre în aplicare din anul 2025.”, a spus Marcel Ciolacu.
Tot mai mulți politicieni români au anunțat în ultimul timp detalii despre programul „Visa Waiver” în ceea ce privește călătoritul peste Ocean, în SUA. Potrivit datelor pe care „Visa Waiver” le oferă, raportate la declarațiile politicienilor din România, din 2025 românii s-ar putea să nu mai aibă nevoie de viză pentru a călători în SUA în scop turistic sau, în ceea ce îi privește pe antreprenori, în scopul afacerilor pe care le întreprind.
Totodată, potrivit declarației premierului Ciolacu, România ar mai avea un criteriu tehnic de îndeplinit, cu toate că nu a oferit mai multe detalii despre acest aspect. Demersurile oamenilor politici români din ultimul timp au constat în delegații multiple la Washington, D.C. pentru a face lobby în Congresul Statelor Unite în favoarea cauzei românești.
„Programul „Visa Waiver” permite majorității cetățenilor sau naționalilor din țările participante să călătorească în Statele Unite în scopuri turistice sau de afaceri, pentru șederi de 90 de zile sau mai puțin, fără a fi nevoie să obțină o viză. Călătorii trebuie să dețină o aprobare validă în Sistemul Electronic pentru Autorizație de Călătorie (ESTA - Electronic System for Travel Authorization) înainte de călătorie și să îndeplinească toate cerințele.”, se regăsește pe site-ul oficial al unei instituții de stat din SUA.
Deși „detaliul tehnic” pe care l-a precizat și premierul României nu este încă îndeplinit, tot mai multe voci oficiale spun că din 2025 românii vor putea călători în SUA fără viză.
Programul 'USA Visa Facilitation' - disponibil pentru cadrele didactice universitare din România
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News