Data publicării:
Ciolacu, reacție DURĂ: "Anchilozații au fost SANCȚIONAȚI!" La CINE s-a referit
Marcel Ciolacu a avut o reacție dură după alegerile locale.
"Persoanele anchilozate de prea mult timp în funcții publice, indiferent dacă au fost din partea PSD sau PNL, au fost sancționate de către români. Românii au întotdeauna dreptate și acest lucru trebuie să ne fie calea, atât pentru PSD cât și pentru alte partide. Toate aceste lucruri ne dau speranța că la parlamentare vom avea un scor mult mai bun", a declarat Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă consideră că a fost sancționată Gabriela Firea, Marcel Ciolacu a răspuns:
"În acest moment, din toate statisticile, Nicușor Dan este primarul general al Capitalei, iar când am spus de persoanele anchilozate, vă dați seama că nu m-am referit la doamna Gabriela Firea, deoarece este la primul mandat".
La cine s-a referit?
"Niciodată nu am anunțat numele vreunui coleg și nu mi-am clădit pe neșansa unor colegi, viitorul politic. Dar cred că știți la fel ca mine, în primul rând m-am gândit la domnul Robu de la Timișoara", a completat Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News