Ciolacu a anunțat numele miniștrilor PSD. Câciu, la Finanțe. Rafila, la Sănătate
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Marcel Ciolacu a anunțat, luni seară, numele miniștrilor PSD din Guvernul Ciucă.

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat oficial lista miniștrilor PSD validați de conducerea partidului.

„Am să vă citesc numele pentru fiecare minister”, a spus Marcel Ciolacu:

Ministerul Finanțelor - Adrian Câciu

Ministerul Apărării Naționale - Vasile Dîncu

Ministerul Economiei - Marius Humelnicu

Ministerul Tineretului, Familiei - Gabriela Firea

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Sorin Grindeanu

Ministerul Agriculturii - Adrian Chesnoiu

Ministerul Sănătății - Alexandru Rafila

Ministerul Muncii - Marius Budăi

Ministerul Culturii - Lucian Romașcanu

„Intrăm într-o altă etapă”, a spus Marcel Ciolacu, adăugând: „România trebuie stabilizată. PSD a negociat programe și măsuri. Scopul nostru a fost să impunem măsurile sociale. Nu am intrat la guvernare punând alte condiții. Dacă nu ar fi fost acceptate aceste măsuri, PSD nu ar fi acceptat!”

„Intrarea PSD în guvern reprezintă garanția că veniturile românilor vor continua să crească”, a mai zis președintele PSD.

„Toate partidele din coaliție și-au propus să avem 7% în PIB investiții, acest Guvern va lua măsurile pentru a atrage mai mulți bani europeni. Sunt măsuri care vor stabiliza România”, a mai precizat președintele PSD.

VEZI ȘI: Lista miniștrilor PNL în Guvernul Ciucă

Nicolae Ciucă, desemnat premier de președintele Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, 22 noiembrie, că l-a desemnat premier pe Nicolae Ciucă. Acesta a fost propus de coaliția formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale.

„Am constatat că în Parlamentul României s-a format o majoritate solidă, o majoritate din care fac parte PNL, PSD, UDMR și grupul minorităților. Reprezentanții acestei majorități au dorit să vină împreună la consultări, am acceptat și în acest format am avut o discuție pe care o consider foarte bună”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Președintele a mai spus că a acceptat propunerea de premier a acestei majorități.

„Această majoritate mi-a propus un nume de premier, propunere pe care am acceptat-o. În consecință îl desemnez pe domnul Nicolae Ciucă pentru a forma o echipă guvernamentală și pentru a se prezenta în fața Parlamenului României pentru votul de încredere”, a mai spus președintele Klaus Iohannis în cursul zilei de luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel