A ceda implică două evoluții toxice. Dacă presa își impune autocenzura, sau, mai grav, dacă guvernele intervin și reglementează umorul, solicitările criminalilor vor escalada. Fricoșii vor să pară înțelepți, se preocupă de sentimentele celorlalți. Atunci, de ce nu interzicem toate caricaturile? Poate îi tulbură emoțional pe grași, pe slabi, pe oamenii cu pistrui. Avocații vor dori să fie interzise bancurile cu avocați. Chelnerii, la fel. Blondele, ce să mai spun. Scenariul a fost, deja, anticipat, de Ray Bradbury, în "Fahrenheit 451". Scris în epoca senatorului McCharty, romanul imaginează o societate în care este interzis cititul și sunt arse cărțile. Românii care au prins "epoca Ceaușescu" au trăit o astfel de distopie. Piesele de teatru, ziarele, spectacolele de amatori, cărțile, chiar și picturile erau aprobate, sau nu, de activiști de partid.

Cine poate stabili dacă un desen este sau nu defăimător? Un comitet de autoreglementare? Cine va controla acel comitet? Cum pot fi descrise în lege toate nuanțele unei fraze, astfel încât să nu apară abuzuri? De ce nu s-ar extinde, apoi, aria de acoperire a interdicției?

Până să ne confruntăm cu alte civilizații, ne izbim de păreri diferite în rândul propriei societăți. Democrația lui Ion Rațiu, cel care s-ar fi bătut până la moarte să apere dreptul altuia de a nu fi de acord cu el, se înfruntă cu disciplina Suzanei Gâdea.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News