Data publicării:

Cioabă - Trump, întâlnire: Frate, sunt necăjit, ajută-mă!

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
dorin cioaba
dorin cioaba

Autoproclamatul rege al romilor, Dorin Cioabă, a declarat, după vizita în SUA, că a discutat cu o serie de politicieni americani la Washington, cerând o întâlnire cu preşedintele Donald Trump, căruia vrea să-i ceară sprijinul, după ce tot mai mulţi romi părăsesc Europa şi emigrează în SUA.

"În a doua parte a vizitei, am fost şi la Washington, unde m-am întâlnit cu o serie de oameni implicaţi în politică. Am făcut lobby pe lângă toată lumea, ca să mă primească preşedintele şi eu sper ca, la anul, să am o întâlnire cu Donald Trump. Am foarte multe promisiuni. (...) Cea mai importantă din întâlniri a fost în Senatul Americii, unde am fost primit de secretarul Senatului şi acolo am avut o serie de discuţii şi cu alţi senatori", a declarat  Dorin Cioabă.

Regele romilor este nemulţumit că Uniunea Europeană nu mai sprijină comunitatea romă, ci şi-a îndreptat atenţia asupra emigranţilor sirieni.

"Uniunea Europeană a lăsat romii pe un loc secundar. Ei acum spun: "domne, noi avem pe migranţii sirieni". Toate proiectele şi toţi banii şi tot ce era pentru romi, au pus problema Siriei şi ne-au dat deoparte. Însă comunitatea romă are nevoie de sprijin. (...) Şi atunci am zis că mergem şi cerem ajutorul americanilor. (...) Vrem să ne găsim şi noi undeva un sprijin. (...) Încercăm pe partea asta. Poporul american e un pic mai deschis cu romii care ajung acolo. (...) Noi, acum, la Bruxelles avem uşile închise. Ei spun: "avem Siria", a afirmat Dorin Cioabă.

În prezent, în UE locuiesc câteva milioane de romi, din care peste un milion au emigrat din România, potrivit lui Cioabă.

Primul birou al Organizaţiei Internaţionale a Romilor la New York

Acesta a fost recent în SUA, unde, conform propriilor declaraţii, a inaugurat primul birou al Organizaţiei Internaţionale a Romilor la New York. Acolo, cei 600.000 de romi care locuiesc în SUA au posibilitatea să primească informaţii utile despre şederea în SUA, chiar în limba romani, de la un rom delegat să-i reprezinte şi la ONU, a afirmat Cioabă.

"Am deschis primul nostru birou al romilor în Manhattan. M-am întors vineri din SUA, unde m-am întâlnit cu comunitatea romilor din America, cu reprezentanţii lor. După aceea am fost la Naţiunile Unite, acolo unde am primit statutul acesta de membru şi implicit persoana asta din America va fi reprezentatul nostru acolo. În America sunt în jur de 600.000 de romi, dar foarte mulţi romi au început acum să meargă în America, (...) pentru că Europa nu i-a mai acceptat pe romi. Nu îi mai ajută. (...) Foarte mulţi romi emigrează în America şi de asta le-am făcut şi biroul acesta, că am zis că au nevoie acolo, poate nu au acte, trebuie să îşi înregistreze copiii, nasc femeile. Biroul acesta este ca o ambasadă", a susţinut Dorin Cioabă.

Cioabă a mai susţinut că romii nu au încredere în ambasadele şi consulatele României din străinătate, unde se tem să meargă, ca să nu-i expulzeze înapoi, acasă. Tocmai din acest motiv, regele Cioabă a deschis un prim birou în SUA şi intenţionează să mai deschidă şi altele în Europa.

"În fiecare ţară urmează să deschidem astfel de birouri, pentru că am văzut că este foarte util şi mult mai bine putem să lucrăm cu oamenii. (...) Anul acesta o să merg în Portugalia, unde trebuie să deschidem un birou, pentru că au încredere în ei (romi n.r.). Dacă (romii n.r.) merg la ambasadă, zic mă ia înapoi, mă dă în ţară, mă expulzează. Aşa merg acolo şi vorbesc pe limba romani şi zic no, frate, sunt necăjit, ajută-mă", a afirmat Dorin Cioabă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel