Data publicării:
Cinei cea de Taină sau Cinei celei de Taină? Să rămânem cu ceva după scandalul cauzat de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice
Mult s-a scris despre ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Nu reluăm "controversele" și nu vom dezvolta subiectul cu referire la impactul social sau urmări.
Astăzi ne vom întreba, totuși, cum scriem corect...
Cinei cea de Taină sau Cinei celei de Taină?
La o simplă căutare pe internet, aflăm că "Ierusalim este locul Cinei celei de Taină": "Cina cea de Taină este o mare taină, este o jertfă de dragoste, este prima Liturghie creștină săvârșită de însuși Domnul nostru Iisus Hristos".
De asemenea, "În Ierusalim, pe vârful Muntelui Sion, se află Cenaclul sau Foișorul unde s-a desfășurat Cina cea de Taină. Acesta se află la sud de Poarta Sion, lângă Biserica Adormirii Maicii Domnului, la etajul al doilea al unei case, deasupra locului unde s-ar afla mormântul regelui David. Conform tradiției creștine, tot aici s-ar fi aflat apostolii la Pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii (...) Reprezentarea Cinei celei de Taină este cuprinsă în cadrul programului iconografic din naos, ca una din scenele ce prezintă momente din viața lui Iisus Hristos, precum și în altar".
Sursa: Freepik
Lăsând deoparte discuțiile pe teme religioase, vedem în textul de mai sus două forme ale expresiei: "Cina cea de Taină" și "Cinei celei de Taină".
Diferența ar fi următoarea: în frazele în care găsim expresia "Cina cea de Taină", construcția se află în nominativ/acuzativ, iar în frazele în care găsim expresia "Cinei celei de Taină", construcția se află în genitiv/dativ.
Articolul demonstrativ (adjectival) "cea/celei" se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină.
Astfel: Cina... cea și Cinei... celei.
Sursa: https://dexonline.ro/definitie/cina/paradigma
O paralelă
"Confruntările militare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-au purtat pe aproape întreaga suprafaţă a planetei, însă continentul european a fost locul unde s-au dat bătăliile cele mai crunte, opunând armatele cele mai numeroase. Extremul Orient a fost alt teatru de operaţiuni, deschis mai devreme şi închis mai târziu, relativ distinct de primul, caracterizat prin alt tip de confruntare, cea a navelor şi avioanelor în strânsă cooperare (...)", scrie Agerpres.
În același articol de presă, sub o poză scrie: "Ceremonial militar şi religios de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor Patriei, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial şi Zilei Europei, organizate de Ministerul Apărării Naţionale".
Vedem și aici o situație asemănătoare: "cel de-al doilea Război Mondial" reprezintă forma de nominativ/acuzativ, iar "celui de-al Doilea Război Mondial" reprezintă forma de genitiv/dativ.
Sursa: Pexels
Care sunt articolele demonstrative?
Articolul demonstrativ (adjectival) însoțește un adjectiv sau un numeral, făcând legătura între această parte de vorbire și substantivul determinat.
De asemenea, poate fi inclus în componența numelor proprii și ajută la formarea gradului superlativ relativ.
Articolul demonstrativ are formele:
- cel, cei - masculin, nominativ - acuzativ
- celui, celor - masculin, dativ - genitiv
- cea, cele - feminin, nominativ - acuzativ
- celei, celor - feminin, dativ - genitiv
- cel, cele - neutru, nominativ - acuzativ
- celui, celor - neutru, dativ - genitiv.
Sursa: https://dexonline.ro/definitie/celui/paradigma
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News