Cine va fi comisar european propus de România. Bogdan Chirieac: El ar trebui să aibă un cuvânt de spus!
România este printre puținele state ale Uniunii Europene care nu au făcut încă propunerea de comisar european.
Țările membre ale Uniunii Europeen trebuie să îşi desemneze comisarii până la data limită de 30 august 2024, potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Vezi mai multe detalii aici!
În presă și în spațiul public s-a vehiculat faptul că europarlamentarul PSD și vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu ar fi în pole-position de a fi propus de premierul Marcel Ciolacu în funcția de comisar european.
De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a plecat miercuri la Bruxelles, pentru a purta discuții cu reprezentanții CE, printre care stadiul îndeplinirii PNRR şi despre portofoliul României în viitoarea Comisie Europeană.
Cum este privită o posibilă candidatură pentru funcția de comisar european din partea României a lui Victor Negrescu
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat, miercuri seară, în cadrul emisiunii prezentate de Răzvan Dumitrescu la Antena 3 CNN, despre această propunere vehiculată pentru funcția de comisar european din partea României, respectiv Victor Negrescu.
"Nu va fi nicio problemă numirea domnului Victor Negrescu în funcția de comisar european. Cel care face propunerea este primul ministru. Și nu ai când să îl dai jos pe Marcel Ciolacu până se propune candidatura. În plus, Victor Negrescu poate fi, fără probleme, acceptat pentru că este deja vicepreședinte al Parlamentului European. A trecut prin toate testele prin care trebuia să treacă pentru a obține o funcție de înaltă responsabilitate.
Acum, dacă România va obține unul din acele portofolii, asta nu am cum să știu, fiindcă ar trebui să negocieze și președintele Klaus Iohannis. Și omul domnului Ciuvică (n.red. ironie, cu referire la Klaus Iohannis) este, cu siguranță, unde ar putea să fie, spuneți dumneavoastră? În vacanță! Deci, să te aștepți să mai negocieze ceva...", a spus Bogdan Chirieac, moment în care au intervenit în discuție moderatorul emisiunii și ceilalți invitați prezenți în platou.
"Atenție, dacă este vară înseamnă că nu este la schi!", a spus ironic Răzvan Dumitrescu.
"Poate e la golf, dar ce să mai negocieze dacă s-a dus Ciolacu să negocieze?", a spus în același ton Mugur Ciuvică.
"E în Capul Verde (n.red. cu referire la Klaus Iohannis)", a zis ironic Bogdan Ficeac.
"Da, în Capul Verde", a replicat în același ton Bogdan Chirieac.
"Hakuna matata!" (n.red. expresie în limba swahili, vorbită în Africa de Est și înseamnă "Fără griji, fără stres"), a spus ironic Răzvan Dumitrescu.
"Exact, deși acolo trebuie negociat (n.red pentru postul de comisar european) și domnul Iohannis ar mai avea încă un cuvânt de spus. Totuși, are 10 ani de mandat în funcția de președinte", a spus Bogdan Chirieac.
"Poate că este supărat că nu se lasă cu o funcție, după ce nu va mai fi președinte", a replicat Răzvan Dumitrescu.
"Se vede lucrul acesta. Și nu știu ce portofoliu va obține România. Am văzut și când obține portofolii, am văzut și la dezvoltare, și la transporturi, că au fost multe oportunități pe care România nu le-a fructificat", a mai spus analistul politic Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News