Cine sunt celebritățile care o susțin pe Kamala Harris, după retragerea lui Biden
Mai multe celebrități și-au anunțat susținerea pentru Kamala Harris, imediat după ce Joe Biden a spus că nu va mai candida pentru un nou mandat de președinte la Casa Albă.
Actori prestigioşi, muzicieni şi alte celebrităţi şi-au anunţat susţinerea pentru vicepreşedinta Statelor Unite, Kamala Harris, după ce Joe Biden a anunţat că se retrage din cursa prezidenţială, informează DPA și Agerpres.
Joe Biden a anunţat duminică seară că renunţă la cursa pentru realegerea în funcţia de preşedinte pe fundalul unei presiuni tot mai crescute de a se retrage în urma prestaţiei sale din timpul dezbaterii din 27 iunie cu rivalul lui republican, Donald Trump.
Joe Biden intenţionează să-şi ducă până la capăt mandatul, care se va încheia pe 20 ianuarie 2025.
Preşedintele Statelor Unite i-a oferit întregul său sprijin lui Harris pentru ca aceasta să devină candidata Partidului Democrat în cursa prezidenţială.
Actorul George Takei, cunoscut pentru rolul din serialul Star Trek, se numără printre celebrităţile care au comentat anunţul făcut de Joe Biden. George Takei a spus despre preşedinte că este un patriot şi i-a îndemnat pe americani să-şi unească forţele în sprijinul Kamalei Harris.
Vreau să-l onorez pe preşedintele nostru, Joe Biden. Şi-a slujit ţara în mod admirabil timp de decenii, este un om decent şi onorabil, un preşedinte cu un succes enorm şi un patriot. Haideţi să ne unim forţele în sprijinul Kamalei Harris şi să-l învigem pe Donald Trump în noiembrie!, a scris actorul pe platforma X.
Actriţa Jamie Lee Curtis, cunoscută graţie rolului din Freaky Friday, a spus că vicepreşedinta Harris este de încredere şi verificată.
Îl susţin din toată inima pe @joebiden şi decizia lui de a se retrage şi de a o sprijini fără rezerve pe @kamalaharris, a scris actriţa pe Instagram.
Ea este de încredere şi verificată şi este o susţinătoare intransigentă a drepturilor femeilor şi a persoanelor de culoare, iar mesajul ei este unul de speranţă şi de unitate pentru America într-un moment de mare divizare naţională, a adăugat Jamie Lee Curtis.
Cântăreţul John Legend, recompensat cu mai multe premii Grammy, a îndemnat pe Instagram publicul american să o aleagă pe Kamala Harris drept preşedintele nostru.
Este pregătită pentru această luptă, iar eu sunt entuziasmat să o ajut în orice fel pot, a spus John Legend.
Sheryl Lee Ralph, vedeta din serialul TV Abbott Elementary, care a participat, alături de alte celebrităţi, la o strângere de fonduri pentru Joe Biden cu doar câteva săptămâni în urmă, a publicat o fotografie în care apare alături de Harris. Imaginea este însoţită de mesajul următor: Preşedintele Biden şi-a anunţat susţinerea pentru Kamala Harris.
Cântăreaţa Katy Perry a răspuns la anunţul lui Biden cântând un fragment din melodia pe care a lansat-o recent, Woman's World.
It's a woman's world, and you're lucky to be living in it (E o lume a femeilor şi ai noroc că trăieşti în ea), a cântat artista într-un videoclip publicat pe Instagram.
Actriţa Bette Midler, cunoscută din filmul Hocus Pocus, l-a numit pe Biden un adevărat patriot american şi a scris pe platforma X: A fost un preşedinte fantastic şi e regretabil că circumstanţele au fost atât de singulare şi de istorice încât a fost obligat să renunţe. Este un politician aşa cum rar întâlneşti, un om decent, care trăieşte după valorile sale.
Bette Midler l-a numit pe candidatul republican Donald Trump un nemernic pentru răspunsul pe care acesta l-a dat după anunţul de duminică seară şi în care a spus că Biden a fost cel mai prost preşedinte din istoria Statelor Unite.
Aşa că, bineînţeles, Trump, graţios ca întotdeauna, îi dă lui Biden o nouă lovitură de bocanc pe când Biden e pe cale să se retragă: 'Joe Biden a fost cel mai prost preşedinte din istorie'... dar după cum bine ştim, în cazul lui DJT (Donald John Trump - n.red.), orice acuzaţie este o confesiune. Mulţumesc pentru confirmare, nemernicule!
Prezentatorul de televiziune Jon Stewart a reacţionat printr-un singur cuvânt publicat pe platforma X după anunţul preşedintelui. Legendă, a scris el.
Actorul Mark Hamill, un star al francizei cinematografice Star Wars, în vârstă de 72 de ani, a scris pe platforma X: Joe Biden are un record de realizări neegalat de alt preşedinte din timpul vieţilor noastre.
A restabilit cinstea, demnitatea şi integritatea funcţiei prezidenţiale după patru ani de minciuni, infracţiuni, scandal şi haos. Mulţumim pentru serviciul dumneavoastră, domnule preşedinte. Acum este datoria noastră de americani patrioţi să alegem democratul care va onora şi va continua moştenirea dumneavoastră, a mai spus actorul.
Actriţa şi cântăreaţa Barbra Streisand, în vârstă de 82 de ani, a scris următorul mesaj pe platforma X: Joe Biden va intra în istorie pentru realizările sale deosebite în cei patru ani de mandat. Ar trebui să fim recunoscători pentru felul în care susţine democraţia.
Fosta prezentatoare de televiziune Ellen DeGeneres a spus că este recunoscătoare preşedintelui Biden pentru tot ceea ce a făcut, iar actriţa de comedie Amy Schumer a spus că o susţine fără rezerve pe Kamala Harris.
De asemenea, vedeta pop Ariana Grande a distribuit anunţul lui Biden în care preşedintele american a spus că o susţine pe Kamala Harris pentru a fi nominalizată de Partidul Democrat.
Cântăreaţa Cher a scris pe X că este timpul ca democraţii să gândească neconvenţional şi a propus un vot divizat.
În adâncul sufletului, sunt îngrozită pentru că nu cred că democraţii pot câştiga preşedinţia cu Joe Biden, pe care l-am iubit de când ne-am întâlnit, în 2008. Am făcut campanie pentru el, dar cred că e timpul să predea ştafeta. E timpul ca democraţii să gândească neconvenţional. Poate chiar un vot divizat, a declarat cântăreaţa americană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News