Cine sunt acuzatorii lui Ponta în scandalul plagiatului
Articolul publicat în revista Nature, privind plagiatul lui Victor Ponta ridică semne de întrebare la o citire mai atentă. În primul rând revista Nature se distanţează încă de la început de orice acuzaţie directă în momentul în care spune: "Prime Minister Victor Ponta has been accused" (primul ministru Victor Ponta a fost acuzat), deci pune acuzaţiile pe seama altor persoane. Persoanele citate în articol însă sunt doar simpli comentatori, care susţin că în cazul în care se va dovedi ceva "ar fi uimitor".
Ponta este acuzat dintr-o sursă anonimă, care nu poate prezenta un grad ridicat de încredere tocmai din acest motiv.
Un al doilea om citat de Nature este Paul Dragoş Aligică, Senior Research Fellow, George Mason University – Mercatus Center. El este cunoscut în publicistica românească după ce a elaborat o lucrare împreună cu liderul PDL, Valeriu Stoica. El este coautor în lucrarea "Reconstructia dreptei: dreapta romanesca intre experimental occidental si proiectul national", co-autorat impreuna cu Valeriu Stoica, editura Humanitas, Bucuresti, 2009".
A doua sursă citată de Nature, Marius Andruh este chimist, ales membru corespondent și apoi membru titular (2009) al Academiei Române. Este Președintele Secției de Științe Chimice a Academiei Române. Activează ca profesor la Facultatea de Chimie a Universității din București și este președinte CNADTCU.
El a fost numit în această funcţie în perioada fostului ministru al Educţiei, Daniel Funeriu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News