Cine îl va înlocui pe Dan Grigore la CNA? Află care a fost propunerea Guvernului
Locul rămas vacant în Consiliul Național al Audiovizualului, după ce Dan Grigore a demisionat din funcție în data de 8 martie, urmează a fi ocupat de către senatorul PDL Radu F Alexandru, la propunerea Guvernuluii, dacă va fi validat de Comisiile de cultură reunite ale Parlamentului.
„Am acceptat pe de o parte pentru că starea audiovizualului astăzi este la cote de avarie. «Diagnosticul» pus de domnul Dan Grigore în scrisoarea de demisie din CNA, din păcate, este în totalitate exact. Mi se pare normal să fac tot ce depinde de mine pentru ameliorarea audiovizualului, cu atât mai mult într-un an în care vor avea loc două competiţii electorale“, a declarat Alexandru, citează Mediafax.
Încrezător în ceea ce va face în cadrul instituției, senatorul PDL a mărturisit: „Îi cunosc pe cei mai mulţi dintre membrii CNA şi am convingerea că împreună cu ei voi reuşi să impun opiniei publice imaginea unei instituţii care realmente îşi face datoria", precizând că deciziile pe care le va lua vor fi în concordanță cu legea și susținând că se simte onorat de a-l reprezenta pe premier în CNA.
„Deloc în al doilea rând, onoarea de a-l reprezenta pe premierul Mihai-Răzvan Ungureanu în CNA a avut o pondere semnificativă în decizia pe care am luat-o. Îl cunosc de ani de zile, am toată preţuirea şi încrederea în domnia sa şi sunt sigur că niciodată nu mă va considera «un om fără onoare», dacă toate deciziile pe care le voi lua vor fi numai în acord cu legea", a explicat Radu .Alexandru.
Radu F. Alexandru urmează să fie audiat de Comisiile de cultură reunite ale Parlamentului, luni, de la ora 17.00.
Radu F. Alexandru s-a născut pe 12 iulie 1943 şi a absoluvit Facultatea de matematică (1965), Facultatea de filosofie (1974), Facultatea de regie teatru - curs postuniversitar (1983) şi este doctorand UNATC.
Referitor la activitatea politică, Radu F. Alexandru a fost membru al PD în perioada 1993 - 1999, membru al PNL între 1999 şi 2006 şi membru PDL de la înfiinţarea partidului, și se află la al treilea mandat de senator (1996 - 2000, 2000 - 2004 şi 2008 - 2012).
Totodată, Radu F. Alexandru este cunoscut pentru activitatea sa de scenarist şi dramaturg, fiind membru titular al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Cineaştilor din România.
Citește și:
Dan Grigore dezvăluie motivele plecării din CNA
Dan Grigore a demisionat din CNA. Vezi care au fost motivele
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News