Data publicării:
Cine este Viviana Sposub, noua prezentatoare de la Antena 1
Începând de săptămâna aceasta, Viviana Sposub s-a alăturat echipei Observator, fiind noua prezentatoare din departamentul meteo.
Energică, tânără, frumoasă, noua colegă Observator este absolventã Intact Media Academy, acolo unde s-a remarcat prin seriozitate și determinare, obținând examenul final cu nota 10.
În prezent, Viviana este și studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, dar își face timp și de cel mai mare hobby al său, muzica: "Am absolvit, în calitate de șef de promoție cu media 10, Liceul de Artă "Ștefan Luchian", unde am studiat timp de 12 ani muzica, pian și canto. Ulterior am prezentat spectacolele și festivalurile de pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor "Nicolae Iorga" din Botoșani".
Alături de Mihai Jurca și Andreea Gherasim
Viviana este încântată să pornească în această nouă etapă, iar telespectatorii o vor putea urmări în cadrul rubricii meteo, alături de Mihai Jurca și Andreea Gherasim.
[citeste si]
"Deja simt că fac parte din familia Antena 1! Pentru prima mea apariție live am avut emoții copleșitoare, dar am fost impresionată de faptul că toți colegii mei mi-au fost alături și m-au susținut. Încerc să mă obișnuiesc cu viața de televiziune, cu programul, cu emoțiile și munca asiduă, dar simt că îmi place atât de mult ceea ce fac, încât sunt dispusă să mă dedic întru totul și să fac sacrificii. Am renunțat și la părul lung pentru noul job! Sunt tânără și încă la început de drum, dar cu toată echipa alături, cu multă muncă și cu farmecul de moldoveancă, voi reuși să fac în continuare treaba bună și să le aduc telespectatorilor cele mai proaspete vești despre vreme."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News