• Cine este vinovat de moartea Anei, în lipsă de ”pesediști”? Victor Ciutacu: A fost nevoie de o alegere. Ghinion
Jurnalistul Victor Ciutacu a vorbit despre vinovatul care va fi scos de către reziști după moartea Anei Oros.
”Tragedia femeii pe care au mâncat-o câinii de vie produce, dincolo de oroare, un fenomen politic interesant.
Nefiind disponibil nici măcar un singur pesedist care să fie scos vinovat de haitele de reziști, a rămas de ales sacrificatul între Nicușor Dan și Ciprian Ciucu. Așa că a fost nevoie de o alegere. Din motive care-mi scapă (sau nu, dar nu insist aici), conclavul decident pentru destinele sectei bizare a reziștilor a scos din căciulă numele primarului de la 6. Cu care mă judec încă de când candidă, pe care nu dau doi bani și despre care nici nu intenționez să-mi schimb vreodată părerea. Asta e explicația trezirii bruște a tuturor propagandiștilor haștagieni, din presă ori băgători de seamă și încasatori din rețelele social. Și a fluviului de flegme direcționate unilateral spre Ciucu. Unul dintre ei trebuie salvat. Ghinion pentru Ciucu...” a scris jurnalistul Victor Ciutacu pe Facebook.
După comentariul ”a câștigat băiatul cu buget mai mare, era logic, nu?!”, jurnalistul România TV a răspuns: ”La aia mă gândeam și eu...”.
Amintim că Ana Oros a murit mușcată de câini, pe un câmp de la periferia Capitalei, aflat în apropiere de Lacul Morii. Ea alerga, iar alegerea de a merge pe acel câmp a fost pentru învingerea fricii, asta după ce, în trecut, a mai fost atacată de câini în acea zonă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News