Cine este Prințul Felipe, viitorul rege al Spaniei
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Regele Juan Carlos al Spaniei a pus, luni, 2 iunie, capăt domniei sale, renunțând la Coroană în favoarea unicului său fiu, Prințul Felipe de Asturias.

"Vreau ce e mai bun pentru Spania, căreia mi-am dedicat viața întreagă", a afirmat Regele Juan Carlos, în cadrul unui mesaj instituțional transmis în direct la radio și televiziune, citează Agerpres.

Monarhul a precizat că a luat decizia abdicării în favoarea fiului său, prințul moștenitor Felipe, astfel încât acesta "să poată începe o nouă etapă de speranță, în care să se îmbine experiența căpătată și energia unei noi generații".

Citește și Regele Spaniei, Juan Carlos, A ABDICAT. Cum comentează Chirieac această decizie

Șeful statului s-a arătat convins de faptul că prințul Felipe de Asturias va menține stabilitatea ca semn identitar al instituției monarhice și că va conta, ca și până acum, pe sprijinul prințesei Letizia.

Cine este Prințul Felipe de Asturias

Născut pe 30 ianuarie 1968, la Madrid, Prințul Filipe de Bourbon și Grecia este al treilea copil al Regelui Juan Carlos și al Reginei Sofia a Greciei și singurul descendent de sex masculin al cuplului.

Numele său complet este Felipe Juan Pablo Alfonso de la Santísima Trinidad y de Todos los Santos de Borbón y de Grecia, iar nași i-au fost bunicul patern Infantele Juan, Conte de Barcelona și străbunica sa regina Victoria Eugenia. 

Felipe a urmat o școală normală, unde învață acum și fiicele sale. A urmat ulterior liceul în Ontario, Canada și Universitatea Autonomă din Madrid, unde a obținut diplomă în drept. Studiile au fost completate cu cursuri economice și un master în servicii internaționale la Universitatea Georgetown, SUA.

La 30 ianuarie 1986, la vârsta de 18 ani, Prințul Felipe a jurat credință Constituției și regelui în Parlamentul spaniol, acceptând astfel rolul său instituțional ca succesor al Coroanei.

Prințul Felipe vorbește spaniola, catalana, franceza, engleza și puțină greacă.

La 1 noiembrie 2003, prințul moștenitor s-a logodit cu Letizia Ortiz Rocasolano, o fostă ziaristă, fiica unui ziarist și a unei asistente medicale.  Letizia Ortiz Rocasolano, în 2001, a "transmis de la fața locului" evenimentele din 11 septembrie și invazia din Irak. 

În anul 2004, pe 22 mai, la Catedrala Santa María la Real de la Almudena din Madrid a avut loc ceremonia religioasă. Deși Letizia Ortiz Rocasolano nu are sânge nobil și este divorțată, ea a câștigat simpatia a milioane de oameni, datorită stilului plăcut și a discreției de care a dat dovadă.

La doar un an după căsătoria celor doi, s-a născut Infanta Leonor, prima fiică a cuplului și a doua moștenitoare la tron în linie directă. Doi ani mai târziu, în familia princiară a apărut Infanta Sofia, al doilea copil al Prințului Felipe și al Prințesei Letizia. 

Guvernul spaniol urmează să adopte marți, 3 iunie, într-o ședință extraordinară a consiliului de miniștri, legea organică necesară pentru punerea în aplicare a deciziei de abdicare a Regelui Juan Carlos, în favoarea fiului său, prințul moștenitor Felipe de Asturias.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel