Cine este Marine Le Pen. Trecerea de la adversar util la competitor serios

Rămâne de văzut dacă Adunarea Naţională condusă de Marine Le Pen, partid de extremă dreapta, va reuşi să câştige majoritatea necesară formării unui guvern, mai ales că rezultatele primului tur nu au adus un scor confortabil pentru asta. 

RN a câştigat primul tur al alegerilor parlamentare cu o treime dintre voturi, conturând posibilitatea ca extrema dreaptă să conducă un guvern francez pentru prima dată de la cel de-al Doilea Război Mondial. 

Marine Le Pen, de la adversarul util la competitorul serios 

Marine Le Pen a candidat de trei ori până acum la preşedinţia Franţei, de fiecare dată fără succes. În 2012, s-a plasat pe locul al treilea la alegerile prezidenţiale, cu 17,9%, dar cu peste 6 milioane de voturi. În 2016, a fost cotată ca fiind cel mai influent deputat în Parlamentul European după preşedintele Parlamentului European de atunci, Martin Schulz. 

În 2017, Le Pen a candidat din nou pentru preşedinţia Franţei şi a ajuns în turul al doilea, unde Macron a câştigat. Situaţia s-a repetat şi în 2022, când Macron a câştigat din nou alegerile prezidenţiale în al doilea tur. 

Tatăl ei, Jean-Marie Le Pen a candidat şi el de 5 ori la preşedinţia Franţei, de fiecare dată fără succes. O singură dată a ajuns în turul al doilea, în 2002, când a pierdut în faţa lui Jacques Chirac. 

Situaţia istorică arată că astfel de candidaţi le erau de folos preşedinţilor în funcţie, pentru că în turul al doilea mesajul era unul de oprire a populiştilor. Modelul ar fi putut fi unul inspirat din România, unde spre exemplu în 2000 românii au trebuit să aleagă în turul II al prezidenţialelor între Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. 

Dacă în trecut atât Marine Le Pen cât şi tatăl ei, Jean Marie Le Pen, au fost adversari utili pentru candidaţii la preşedinţia Franţei, Jacques Chirac şi Emmanuel Macron reuşind să se impună în faţa celor doi, lidera partidului Adunarea Naţională dă semne că se transformă într-un adversar serios pentru politicienii de stânga din Franţa, după ce partidul său a înregistrat un succes istoric la alegerile europarlamentare din 9 iunie. 

Venirea la guvernare a Adunării Naţionale nu ar fi, însă, neapărat un lucru rău din punct de vedere al strategiei politice pentru partidul lui Macron. Pentru că lumea s-ar convinge de capacitatea partidului de extremă dreapta de a-şi respecta promisiunile. Iarăşi, modelul ar fi putut fi inspirat din România, din timpul guvernării Cioloş, care a spulberat mitul tehnocratului. Dacian Cioloş şi USR au stat un an la guvernare, au făcut doar scandal şi s-au uzat. La guvernare nu a putut să facă prea multe, fiind temperat de preşedinte, iar Parlamentul era majoritar al opoziţiei. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News