Data publicării:
Cine este Laura Ștefan, posibilă nominalizare pentru Ministerul Justiției în Guvernul Dacian Cioloș
La Ministerul Justiției, Dacian Cioloș ar putea să o propună pe Laura Ștefan, expertă anticorupție, un nume cunoscut în ultima vreme în media.
Laura Ștefan este coordonatorul activităților anticorupție pentru Expert Forum. Are o experiență profesională de peste 10 ani în practicile publice și private. Activează și ca expert internațional pentru Comisia Europeană, UNDP, OECD și alte organizații internaționale în domeniile reformei juridice, anticorupției și spălării banilor.
În anul 2011, Comisia Europeană a numit-o membru al Expert Group on Corruption.
Laura Ștefan. Între 2005 și 2007 a ocupat funcția de director în cadrul Ministerului Român de Justiție, responsabilă de politicile anticorupție. A elaborat și a pledat pentru adoptarea legislației anticorupție, a elaborat programe de conștientizare publică și a lucrat la reforma Oficiului procurorilor publici.
Laura Ștefan. De-a lungul timpului, Laura Ștefan a ocupat funcții reprezentative, precum: Șeful delegației și membru al biroului GRECO, înalt reprezentant pentru SPAI și SPOC, reprezentantul României la Rețeaua Anticorupție OECD și forumurile globale ONU pe tema corupției și a crimei organizate, membru al Rețelei Practicienilor Anticorupție UNDP. Anterior, a fost Consilier juridic în cadrul a două programe finanțate USAID.
[citeste si]
Laura Ștefan a intrat în conștiința publică în urma luărilor de poziție extrem de ferme în apărarea instituțiilor-cheie în lupta anticorupție în timpul atacului la statul de drept dat de USL în vara anului 2012. Un an mai tarziu, Laura Ștefan a protestat public față de întelegerea netransparentă dintre președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta pentru stabilirea șefilor de parchete.
Laura Ștefan s-a pronunțat în permanență pentru menținerea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) al Comisiei Europene, un instrument esențial pentru stabilitatea sistemului de Justitie din România.
Laura Ștefan a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Bucuresti si are un Master la Cambridge University în perioada 2003-2004. Ea a inceput sa lucreze in domeniul anticoruptiei in 2005, la Ministerul Justitiei, in mandatul Monicai Macovei. "Domeniul care mi-a fost alocat a fost acesta al luptei anticoruptie. Era 2005, presiunea pe Romania era foarte mare sa faca ceva in privinta luptei impotriva coruptiei - mai ales a coruptiei la nivel inalt - si cred ca asa a inceput totul", a spus Laura Stefan intr-un interviu pentru B1 TV despre inceputurile carierei sale. Intre 2005 si 2007 a ocupat functia de director in cadrul Ministerului Roman de Justitie, responsabila de politicile anticoruptie. A elaborat si a pledat pentru adoptarea legislatiei anticoruptie, a elaborat programe de constientizare publica si a lucrat la reforma Oficiului procurorilor publici.
Laura Ștefan. De-a lungul timpului, Laura Stefan a ocupat functii reprezentative, precum: Seful delegatiei si membru al biroului GRECO, inalt reprezentant pentru SPAI si SPOC, reprezentantul Romaniei la Reteaua Anticoruptie OECD si forumurile globale ONU pe tema coruptiei si a crimei organizate, membru al Retelei Practicienilor Anticoruptie UNDP. Anterior, a fost Consilier juridic in cadrul a doua programe finantate USAID.
Laura Stefan a fost recompensată cu premiul "Femeia curajoasa a anului 2015", distincție acordată de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News