Data publicării:
CINE este iubitul lui Sore. Au o familie de VIS. Erin, COPIA fidelă a vedetei. Cât de MULT îi seamănă
Sore are o familie la care a visat încă de mică. Iată cine este iubitul ei și cât de bine seamănă fiica ei, Erin, cu ea.
Sore este una dintre cele mai iubite vedete din România, iar în ceea ce privește viața sa personală este foarte discretă. Nu îi place să își etaleze viața privată public. Este de peste 6 ani împreuna cu avocatul Mircea Julean care îi oferă iubirea si liniștea la care a visat.
Cei doi au o fetiță, Erin Maria, de care sunt mândri și e cea mai mare bucurie pentru ei. Vedeta vorbește rar despre bărbatul din viața sa și crede că intimitatea îi aparține ei și partenerului său de viață. Au avut șansa să se întalnească și consideră asta un privilegiu care îi definește.
S-au mutat în casa noua pe care au visat-o dintotdeauna
De curând s-au mutat în casa mut visată, pe care și-au amenajat-o și încă mai au de rezolvat cu mobila și alte lucruri ce le plac. Mircea este avocat de succes, dar îi place să facă și mobilă, de multe ori construid singur anumite părți de mobilier. Cei doi își dau libertatea de a avea fiecare voie să faca ce vor în carieră și în viața personală.
Păstrand proporțiile și existând acel respect și dăruire între ei. Nu se incomodează unul pe altul, dar consideră că dragostea, întelegera și armonia sunt importante pentru ei. E clar ca Mircea i-a adus vedetei împlinirea ca femeie. Se simte iubită și protejată. Rareori apar public împreună, preferând să își trăiască povestea de dragoste departe de ochii curioșilor, considerand intimitatea esențială.
Erin și Sore, cele mai bune prietene. Copia fidelă a mamei sale
Erin este și prietena mamei sale, micuța însoțind-o de multe ori la evenimente pe mama sa și fiind copia fidelă a vedetei. Chiar dacă este ocupată cu concerte, evenimente si noi proiecte, Sore își găsește timp să petreacă alături de iubitul și fiica sa.
Adora vacanțele, dar în ultima vreme au renunțat la locurile frumoase din străinătate și au petrecut vacanța, așa cand au avut timp, în țară, la mare, la munte si in alte locuri inedite din România. Vedeta nu se gândește la căsătorie, considerând că iubirea pe care o trăiește alături de partenerul său de viață este profundă, bazată și pe prietenie si înțelegere, neluând în seamă încă un mariaj. E clar că au descoperit că intuiția, echilibrul și iubirea sunt esențiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News