Data publicării:

Cine este Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Bogdan Oprea (stânga) a fost și consilier prezidențial
Bogdan Oprea (stânga) a fost și consilier prezidențial

Bogdan Oprea a fost numit în funcția de consilier al ministrului Sănătății cu atribuții de purtător de cuvânt.

Potrivit Agerpres care citează Ministerul Sănătății, ministrul Vlad Voiculescu l-a ales pe specialistul în comunicare în administrația publică și cadrul universitar, Bogdan Oprea, în funcția de purtător de cuvânt al instituției pe care o conduce.

Oprea este cadru universitar în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București, are licență de paramedic și este voluntar I.S.U., însoțind ambulanțele care deservesc comunitatea în care trăiește.

Specialistul în comunicare a lansat primul curs despre fake news din mediul universitar românesc

Bogdan Oprea a lansat și primul curs din mediul universitar românesc care abordează combaterea fenomenului fake news.

„La începutul carierei, timp de mai bine de 12 ani, a lucrat în presa centrală, unde a ocupat diferite poziții editoriale şi manageriale şi a lansat şi condus proiectele mai multor cotidiene de rețea şi reviste lunare”, mai transmite agenția de presă de stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel