Cine este Augustin Jianu, propunerea PSD pentru Ministerul Comunicațiilor
Augustin Jianu, directorul general al Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT-RO din 2014, este propunerea pentru funcția de ministru al Comunicațiilor în guvernul Sorin Grindeanu.
Augustin Jianu, născut pe 25 mai 1986, este absolvent al Liceului de Informatică “Ștefan Odobleja” din Craiova, secția Matematică-informatică, cu predare intensiv informatică.
În 2011 obține licența de inginer în automatică și informatică aplicată la Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea "Politehnica" din București.
În perioada 2006-2012, Augustin Jianu a deținut diferite funcții în companii din sectorul privat, de la dezvoltator de software la manager de proiect IT, iar timp de șase ani (2009-2015) a fost președinte al Asociației de Tineret pentru dezvoltare Socială și Ecologie.
Din august 2012 şi până în mai 2014, când a fost numit director general al Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT-RO, a fost consilier în Ministerul pentru Societatea Informaţională.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News