Cine e Billie Eilish, care a TRIUMFAT la Grammy. Boala care afectează o persoană din 100 - video
Billie Eilish a triumfat la premiile Grammy, adunând cinci trofee din șase nominalizări.
Billie Eilish, care a adunat șase nominalizări la actuala ediție a premiilor Grammy, a câștigat premiul pentru piesa anului cu "Bad Guy". Era al doilea premiu ridicat de Eilish la această ediție a premiilor, după cel primit pentru Cel mai bun album vocal pop pentru "When We All Fall Asleep, Where Do We Go?".
Finalul serii i-a aparținut în întregime, ridicând și trofeele pentru cel mai bun artist nou, înregistrarea anului și distincția albumul anului.
A 62-a ediţie a premiilor Grammy a avut loc la Staples Center în Los Angeles. S-au acordat premii la 84 de categorii, nominalizările fiind selectate din peste 20.000 de candidaturi.
Cine e Billie Eilish
Billie Eilish s-a născut pe 18 decembrie 2001, în Los Angeles. Tânăra suferă de sindromul Tourette, boală care afectează o persoană din 100 şi are drept caracteristici ticurile vocale şi musculare, inclusiv repetarea neaşteptată a unor mişcări şi sunete.
Într-un interviu pentru The Fader, a vorbit despre Tourette. „E dubios când cineva are o mimică ciudată sau își sucește gâtul. Internetul nu mi-a văzut ticurile deranjante pentru că sunt foarte bună la a le suprima. Cu cât le maschez mai mult, cu atât mai rele vor fi după. Asta e partea mai puțin fericită", a spus ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News