Cine anunță decesul USL?
Consultanții politici i-au învățat pe domnii Ponta și Antonescu că pot pierde electorat, dacă publicul îi va percepe pe vreunul dintre ei că a rupt USL-ul. Ca urmare, asistăm deja la o telenovelă demnă de mahalele Bucureștilor, în care mortul USL este nu doar ținut în geam, dar mai este scos din când în când și dus, chipurile, la privata din fundul curții.
România stă pe loc cu bune și rele, a devenit o obsesie anunțarea din toate părțile că USL nu a murit și că la mijloc este doar o mică neînțelegere.
USL a primit lovitura de grație în ziua de 14 decembrie, la ora 23:59, când Traian Băsescu a promulgat Legea referendumului, prin care deciziile pot fi luate cu participarea a numai 30% din electorat. Doar că Legea referendumului va intra în vigoare abia la anul. Practic, până atunci, Constituția României nu poate fi modificată. Dacă PSD ar fi acceptat un președinte PNL cu puteri micșorate, așa cum apare în proiectul viitoarei Constituții, iar aceasta ar fi putut fi adoptată odată cu alegerile prezidențiale, atunci USL ar fi rămas unit, iar Crin Antonescu ar fi fost nu doar candidatul USL, ci și, negreșit, viitorul președinte al României. În actuala Constituție însă PSD își dorește propriul candidat la președinție. Practic, în 14 decembrie 2013, USL a intrat în comă, iar odată cu schimbările propuse de Crin Antonescu a intrat în moarte clinică. Nu analizăm acum perspectivele pentru viitoarele alegeri. Un lucru este însă clar: în cursa prezidențială, al cărei start s-a dat odată cu moartea USL, va marca un prim punct liderul politic care va avea curajul să anunțe românilor realitatea pe care o văd deja cu toții de trei săptămâni. În momente cumplite de criză politică, sinceritatea - un atuu atât de puțin folosit de politicieni - poate avea efecte miraculoase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News